Narcisa Iorga: Freedom House și Active Watch trag semnale de alarmă, CNA ia somnifere

F.m. | 06.05.2014

Pe aceeași temă

Între perne moi de indiferență, CNA are un somn lung și liniștit, după ce a inhalat prea mult gaz toxic emanat de soba încinsă cu cărbuni politici. În geam bate Freedom House, iar ușa e zgâlțâită de Active Watch. Nicio reacție. CNA a luat și somnifere, așa că zgomotul e în zadar!

Raportul Freedom House pentru libertatea presei situează România la 41 de puncte, zero puncte reprezentând gradul de maximă libertate a presei, iar 100 lipsa totală de libertate. Din aceste 41 de puncte, cele mai multe – 15 – sunt cauzate de influența politicului asupra instituțiilor de presă. Altfel spus, dependența de mediul politic a presei este cea mai mare, comparativ cu influența pe care o au asupra libertății presei mediul economic sau reglementările mass-media. Perioadele cele mai grele pentru libertatea de expresie au fost între anii 1993 – 1996 și 2003 – 2004, când România era notată cu 55-47 de puncte.

Raportul FreeEx ( referitor la libertatea de exprimare) al Active Watch arată că o parte semnificativă a presei este folosită de patroni ca armă în vederea obținerii unor avantaje politice și economice sau pentru a pune presiune pe justiție. Politizarea discursului mediatic ocupă un loc semnificativ în raportul FreeEx, care definește presiunile politice astfel: presiuni asupra jurnaliştilor şi a instituţiilor de presă sau a cetățenilor care își exercită libera exprimare, venite din partea unor oameni politici sau a unor partide (presiuni organizate, făcute cu scopul exclusiv de a proteja interesele politice sau de altă natură ale unor partide sau ale unor oameni politici; includ folosirea instituțiilor statului în acest scop, de către partide sau de oamenii politici).

Consiliul Național al Audiovizualului este autoritate publică autonomă și garantul interesului public, iar în această calitate, are anumite obligații. Printre acestea, se numără garantarea independenței editoriale a radiodifuzorilor și protecţia jurnaliştilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări de natură să împiedice ori să restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor.

Cele două rapoarte de monitorizare a libertății de exprimare au fost publicate în preajma zilei internaționale a libertății presei – 3 mai, dar evenimentele acestea au loc anual, nu sunt o premieră, nu sunt ieșite din comun. Ce face CNA cu aceste rapoarte? Ca instituție care are obligația de a veghea la independența editorială, nimic. Nu le analizează în ședințele sale publice, nu le discută cu organizațiile neguvernamentale, nici cu instituțiile media și nici cu politicienii. Nu ține cont de ele niciodată, deși ar trebui să aibă o strategie anuală măcar pe domeniul acesta, al libertății presei, care înregistrează probleme în mod constant. Pe scurt, le ignoră.

Ședință după ședință, CNA întoarce fața de la intervenția politică ce are loc în actul editorial al unor posturi de televiziune remarcate în rapoartele de monitorizare, așteptând să mai treacă încă o campanie electorală și încă un an electoral, fără nicio măsură concretă în sprijinul unor media independente. Iar dependența, odată instalată, cu greu mai poate fi dislocată.

Cititi materialul integral pe site-ul despreaudiovizual.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22