Pe aceeași temă
Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple.
Potrivit documentelor consultate pe portal.just.ro, aceștia au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile. Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foști senatori și deputați beneficiau de indemnizație pentru limită de vârstă.
Deja, unele procese înaintate de foștii parlamentari au fost declinate de Tribunale către Curțile de Apel.
Este cazul lui Petre Daea, care a contestat alături de alți trei foști parlamentari eliminarea pensiilor speciale și a cerut la Tribunalul Mehedinți anularea ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă și repunerea în plată a acesteia. Tribunalul Mehedinți a declinat, joi, soluționarea cauzei către Curtea de Apel Craiova.
Petre Daea și alți trei parlamentari au dat în judecată Camera Deputaților și Senatul.
Referitor la șansele de succes ale procesului, Petre Daea declara pentru G4Media: „Mă bazez pe respectul față de instituția parlamentară. Nu este o dovadă de oportunism, ci o cerere de respect față de foștii parlamentari. Sunt de acord să se facă economii, se pot face în mai multe feluri, dar să le văd cum se fac.”
Demersul în justiție a lui Petre Daea l-a determinat și pe fostul premier Adrian Năstase să conteste eliminarea pensiilor speciale. Năstase a dat în judecată Camera Deputaților încă de pe 23 aprilie și așteaptă vineri o decizie, după ce joi instanța a amânat pronunțarea.
„Știți ce pensie are domnul Daea? 2.000 de lei și ceva după 40 de ani în muncă. Practic în Parlament nu se calculează vechimea în muncă. Unii au spus: hai să-i radem pe băieții ăștia de acolo din Parlament, mai ales că nu mai sunt parlamentari și nu mai votează. Sunt câteva sute, nu mai contează”, declara Adrian Năstase într-un interviu la Metropola TV, în urmă cu câteva săptămâni.
Petre Daea a avut două mandate de senator și un mandat de deputat. Adrian Năstase a fost deputat în cinci legislaturi și doi ani, între 1990 și 1992. Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut.
Adrian Năstase își cere pensia înapoi.
Și fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, își cere pensia specială înapoi. Tribunalul București a înregistrat pe data de 22 aprilie solicitarea acestuia, urmând ca pe data de 22 iunie să aibă loc o primă ședință a completului de la Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Potrivit ultimei declarații de avere, depusă anul trecut, Oprea primea 115.824 de lei drept pensie specială pentru cele trei mandate de parlamentar, la care se adăuga și pensia militară de 96.420 de lei pe an.
Printre ultimii politicieni cu notorietate care au cerut în instanță recuperarea pensiei speciale este Dan Matei Agathon. Fostul ministru al Turismului a dat în judecată Camera Deputaților la Tribunalul București, solicitarea sa fiind înregistrată pe 11 iulie. Agathon a avut trei mandate de deputat.
Dan Matei Agathon a dat în judecată Camera Deputaților.
Alți foști parlamentari cunoscuți care au apelat la justiție sunt Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Vasile Blaga, Nicolae Bacalbașa, Anton Anton, Anghel Stanciu, Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton sau Ioan Oltean.
Parlamentul a decis pe 17 februarie eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost adoptată cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, iar cei 30 de parlamentari ai UDMR, prezenți în sală, nu au votat.
Ulterior, Asociația Foștilor Parlamentari i-a cerut Avocatului Poporului, printr-o petiției, să conteste la Curtea Constituțională legea, însă Renate Weber a spus că nu a identificat „niciun motiv de neconstituționalitate”.