Pe aceeași temă
NATO i-a avertizat miercuri pe separatiştii proruși din estul Ucrainei, atenționându-i că 'orice nouă încercare de a cuceri alte teritorii ucrainene ar fi inacceptabilă', relatează AFP, preluată de Agerpres, citând un comunicat al organizației.
'Aliaţii au subliniat pentru toate părţile necesitatea unei dezescaladări a tensiunilor şi de a da dovadă de reţinere', se mai arată într-un comunicat al Alianței.
'Rusiei îi revine o responsabilitate specială în găsirea unei soluţii politice' a conflictului, iar aceasta poate fi obţinută numai 'prin mijloace diplomatice'.
NATO mai cere respectarea integrală a acordurilor de la Minsk care au permis un armistiţiu fragil în luna februarie.
Acest armistiţiu a fost clar încălcat începând de săptămâna trecută, zilnic înregistrându-se bombardamente de artilerie şi lupte intense, mai ales în apropiere de Mariupol, un important punct strategic şi ultimul mare oraş din est aflat sub controlul armatei ucrainene, dar despre care separatiştii proruşi au declarat anterior deschis că este următoarea lor ţintă.
Pe de altă parte, observatorii OSCE trebuie să-şi poată desfăşura activitatea pe teritoriul ucrainean 'în siguranţă şi fără restricţii'. Această organizaţie s-a plâns în aceeaşi zi că observatorii ei din Ucraina sunt supuşi unei hărţuiri 'fără precedent', în special din partea rebelilor proruşi.
CITITI SI: SUA: Rusia este responsabila de recenta escaladare a violențelor din estul Ucrainei
Potrivit adjunctului şefului misiunii OSCE în Ucraina, Alexander Hug, citat de EFE, observatorii prezenţi pe teren au constatat că ambele tabere folosesc arme grele care, conform acordurilor de la Minsk, ar fi trebuit să fie în prezent retrase de pe linia frontului.
În urmă cu 10 zile, patru vehicule blindate ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au fost distruse într-un incendiu la Donețk, fief al separatiștilor proruși în estul Ucrainei, iar Organizația a declarat atunci că rebelii încearcî să stopeze raportările din zonă:
"Există, se pare, unii care nu doresc ca misiunea să raporteze despre ce se întâmplă în Donețk. Există unii care consideră că un atac violent asupra unor civili și bunurilor lor constituie un mijloc întemeiat pentru atingerea acestui scop", se spunea într-un comunicat al OSCE.