NATO instaleaza un radar de tip 3D in Ungaria

P.c. | 23.04.2015

Pe aceeași temă

NATO va instala un radar de tip 3D, in iulie, in sudul Ungariei. Ministerul maghiar al Apararii a declarat ca testarea acestui radar se desfasoara conform programului si ca rezultatele acestor teste vor fi examinate in luna mai, relateaza ziare.com


Ungaria a depus eforturi in vederea instalarii celui de-al treilea radar NATO din 1999, insa toate incercarile s-au izbit de obiectii din cauza impactului asupra mediului la cele doua amplasamente anterioare, varfurile muntoase Tubes si Zengo, ambele situate in apropiere de Pecs (vest).

 

Medina, locul unde va fi instalat radarul, a primit sustinere din partea puterii de la Budapesta, Ministerul Apararii contribuind cu 100 de milioane de forinti (aproximativ 330 de mii de euro) in cadrul accesarii unor fonduri de dezvoltare.
 

Radarul urmeaza sa joace un rol important in apararea spatiului aerian al Ungariei, unul dintre cele mai aglomerate din Europa Centrala, au subliniat oficiali din domeniul Apararii. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22