Pe aceeași temă
Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a declarat ca alianta va mentine suspendarea cooperarii cu Rusia, intrucat “nu exista nicio schimbare de atitudine” a Moscovei fata de Ucraina, transmite Mediafax.
"Nu vedem nicio schimbare de atitudine a Rusiei", a declarat Anders Fogh Rasmussen cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO.
"Menţinem suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia, dar lăsăm deschise căile pentru dialogul la nivel diplomatic", a spus Rasmussen.
"Nu pot fi relaţii normale, pentru că Rusia încalcă reglementările şi afectează încrederea", a precizat el.
NATO a suspendat cooperarea cu Moscova în aprilie, imediat după ce Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, fapt ce a cauzat cea mai profunda criza intre Occident si Moscova de la caderea Cortinei de Fier in 1989, sunt de parere numerosi specialisti.