NATO susține suveranitatea Moldovei și vrea înființarea unui birou de legătură la Chișinău

Iulian Popescu | 08.02.2016

Andrei Galbur, ministru de Externe al Republicii Moldova, şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, au discutat luni planul de a înființa la Chișinău un birou de legătură cu Alianţa Nord-Atlantică.

Pe aceeași temă

 

Alexander Vershbow a reiterat susţinerea NATO pentru suveranitatea, independența şi integritatea teritorială a Moldovei, dar a menționat și necesitatea unei introduceri mai eficace a reformelor, potrivit Europa Liberă.

 

Ministrul moldovean s-a mai întâlnit la Bruxelles cu comisarul european pentru vecinătate și extinderea UE, Johannes Hahn, căruia i-a prezentat o scrisoare din partea premierului Pavel Filip.

 

Comisarul Hahn a declarat la final că a primit asigurări că Republica Moldova va continua pe calea europeană, dar se așteaptă din partea Chișinăului termene clare de implementare a măsurilor, în special a celor din domeniul justiției.

 

De asemenea, Hahn a precizat că se așteaptă confirmarea Fondului Monetar International, care va trimite curând o misiune la Chisinau, pentru a relua plățile UE catre Moldova.

 

Galbur a explicat, la rândul său, că la Chișinău s-a înțeles că cel mai important lucru acum este ca noul guvern sa recapete atat încrederea populației, cat si încrederea instituțiilor internaționale, mai scrie Europa Liberă.

 

Instabilitatea politica de la Chișinău a stârnit o puternică îngrijorare la Bruxelles, unde Moldova era prezentată ca un mare succes al politicii de vecinătate si al Parteneriatului Estic.

 

Dacian Ciolos i-a trimis în urmă cu 10 zile omologului sau din Republica Moldova, Pavel Filip, lista masurilor pe care acesta trebuie sa le adopte de urgenta daca autoritatile de la Chisinau doresc sa primeasca prima transa, de 60 de milioane, din imprumutul de 150 de milioane de euro primis de statul roman.

 

Proaspătul premier de la Chișinău, Pavel Filip, a efectuat marți o vizită la București pentru a-i convinge pe președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș să deblocheze împrumutul respectiv, situația din Moldova fiind disperată, statul riscând să rămână curând fără banii necesari plății salariilor și pensiilor din republică.

 

România este gata să ofere primele 60 milioane din împrumutul rambursabil, să sprijine parcursul european și programul de reformă al guvernului nou instalat la Chișinău, dar cu o condiție: Republica Moldova trebuie să vină cu măsuri care să arate voința de reformă, declara marți premierul Dacian Cioloș, într-o conferință susținută alături de Pavel Filip.

 

Scrisoarea trimisă de premierul Cioloș omologului său moldovean:

 

"Stimate domnule Prim-Ministru,

Ţin să vă asigur, încă o dată, că România este şi va continua să fie alături de Republica Moldova. Înţelegem seriozitatea situaţiei economice şi implicaţiile asupra stabilităţii Republicii Moldova şi bunăstării cetăţenilor săi. În egală măsură, suntem convinşi că rezolvarea problemelor actualităţii nu poate să se producă fără un dialog constructiv între forţele politice şi o relansare solidă, sustenabilă şi credibilă a reformelor asumate de Republica Moldova în parcursul său european. Aceste reforme reprezintă nu doar implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, ci sunt cel mai bun garant al stabilităţii şi prosperităţii pentru cetăţenii Republicii Moldova. Mai mult, stabilitatea statului şi promovarea susţinută a reformelor, mai ales a celor legate nemijlocit de consolidarea statului de drept, sunt procese în strânsă dependenţă, care se întăresc şi susţin reciproc, răspunzând, în acelaşi timp, şi dorinţelor cetăţenilor.

Aşa cum am arătat în cursul convorbirilor noastre, România este dispusă să ofere sprijinul necesar Republicii Moldova, într-o manieră structurată şi graduală, în conexiune cu eforturile întreprinse la Chişinău pentru asumarea şi aplicarea reformelor democratice, economice şi instituţionale. Doar astfel asistenţa României va putea atinge impactul dorit, în complementaritate cu asistența altor parteneri internaționali și financiari ai Republicii Moldova, în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova."

 

Lista integrala a reformelor cerute de Guvernul roman:

 

Pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro, apreciem necesar ca autorităţile Republicii Moldova să întreprindă, în termenul cel mai scurt, înaintea transferului acestei prime tranșe, acţiuni decisive care să asigure următoarele, se spune ]n scrisoarea lui Cioloș:

-         Prioritizarea clară a implementării Agendei de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova. În acest sens, salutăm un prim pas făcut prin adoptarea în ședința de guvern din 27 ianuarie a Planului Național de Armonizare a Legislației pentru evidența transpunerii actelor UE în legislația națională.

-        Un proces transparent și credibil care să ducă la numirea neîntârziată a Guvernatorului Băncii Naţionale, cu respectarea criteriilor de profesionalism şi integritate și care să contribuie la recredibilizarea BNM, ca instituție independentă și responsabilă, capabilă să asigure politici bancare prudente. O atenție deosebită trebuie acordată procesului de audit al băncilor importante din Republica Moldova.

-        Invitarea la Chişinău a unei misiuni a Fondului Monetar Internaţional a fost un pas important. Acum este esențială stabilirea unei foi de parcurs (roadmap) pentru ajungerea la un acord cu FMI cât mai repede posibil. Foaia de parcurs ar trebui să includă măsurile cerute de FMI ca pre-condiții și un calendar de negocieri menit să conducă la convenirea la nivel tehnic a termenilor (staff level agreement) unui aranjament financiar cu Fondul.

-        Iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, în baza unui proces de consultare transparentă a societăţii civile şi a reprezentanţilor mediului de afaceri.

-        Lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora, cu accent pe consolidarea prerogativelor de reglementare ale Băncii Naționale, asigurarea transparenţei acţionariatului şi tranzacţiilor din sistemul bancar, contracararea spălării banilor şi a transferurilor prin circuite nereglementate.

-        Prezentarea unui plan de actualizare şi aplicare a Strategiei  de Reformare a Sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv o evaluare a performanței Procuraturii și Centrului Național Anticorupție. Aducerea la zi a cadrului legal anticorupție, în vederea consolidării și integrării lui. Adoptarea și implementarea pachetelor legislative privind reforma procuraturii, respectiv sistemul de integritate (reforma Comisiei Naționale de Integritate, controlul averilor, noțiunea de conflicte de interese și o instituție puternică de implementare) ar ilustra voința politică de reformă așteptată de cetățenii Republicii Moldova și de partenerii internaționali.

-        Consultarea si conlucrarea strânsă cu reprezentanții societății civile din Republica Moldova, mai ales pe aspectele menționate mai sus.

 

“Aceste recomandări de măsuri, exprimate şi în cursul discuţiilor avute la Bucureşti, la 26 ianuarie 2016, vor asigura, în opinia noastră, premisele necesare pentru consolidarea stabilităţii Republicii Moldova şi pentru transferarea sprijinului financiar al României. Vor asigura, de asemenea, premisele relansării parteneriatelor Republicii Moldova cu alți parteneri internaționali și financiari.

Până la acel moment, în spiritul abordării graduale discutate, la nivelul Guvernului României vor fi luate măsurile necesare pentru conturarea unui ajutor de urgenţă (umanitar) pentru Republica Moldova, respectiv pentru intensificarea cooperării sectoriale şi relansarea unor proiecte strategice”, încheie scrisoarea prmeierului român.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22