NATO va consolida PREZENTA MILITARA în Europa de Est ca reacţie la criza din Ucraina

D.g. | 27.03.2014

Pe aceeași temă

Alianţa Nord-Atlantică va spori prezenţa militară în Europa de Est ca reacţie la operaţiunile Rusiei în Ucraina, anunţă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, informeaza Mediafax.

"Noi nu căutăm calea confruntării, dar nu vom ceda dacă suntem sfidaţi", a declarat Rasmussen după întâlnirea cu Obama.

"Susţin apelul preşedintelui Obama de luare a unor măsuri suplimentare pentru consolidarea apărării colective după acţiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina", a continuat Rasmussen, citat de AFP.

 

CITITI SI: Seful NATO, Anders Fogh Rasmussen: Suntem FOARTE INGRIJORATI de concentrarea militara ruseasca de-a lungul frontierelor Ucrainei. Suntem pregatiti SA NE APARAM ALIATII

 

"NATO este o forţă de pace, dar şi o putere militară incomparabilă", a insistat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

În contextul în care Polonia şi Lituania au exprimat preocupare în legătură cu posibilele efecte ale crizei din Ucraina, preşedintele SUA a dat asigurări că Alianţa Nord-Atlantică nu va avea o atitudine "oscilantă". "Ţările NATO nu sunt niciodată singure", a subliniat Obama.

 

CITITI SI:  Oficial NATO: Agresiunea militară rusă în Ucraina este o AMENINŢARE la adresa securităţii euroatlantice şi la ordinea mondială

 

NATO este foarte ingrijorata cu privire la concentrarea miltiara a rusilor la granitele Ucrainei si este pregatita sa isi apere membrii aliantei, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen marti, potrivit Reuters, citata de HotNews.ro.

"Suntem foarte ingrijorati de concentrarea militara ruseasca de-a lungul frontierelor Ucrainei", a spus Rasmussen intr-o conferinta de presa, in urma discutiilor cu premierul muntenegrean Milo Djukanovic.

"Toti aliatii NATO pot fi asigurati de determinarea noastra de a oferi aparare eficienta ... Avem toate planurile pregatite pentru a oferi aparare efectiva pentru aliatii nostri", a spus el, adaugand ca alianta militara vestica discuta cu Kievul cum isi poate intari sprijinul pentru Ucraina, care nu este membru al aliantei.

Oficial NATO: Agresiunea militara rusa in Ucraina este o amenintare la adresa securitatii euroatlantice si la ordinea mondiala

Patrick Auroy, asistent al Secretarului General NATO, a declarat, marti, la Bucuresti, ca "agresiunea militara a Rusiei in Ucraina" reprezinta "o adevarata amenintare la adresa securitatii euroatlantice", astfel ca ministrii de externe vor revizui, saptamana viitoare, relatiile Aliantei cu Moscova, potrivit agentiei Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22