NATO va deveni MAI VIZIBILA în estul Europei, dar NU va crea BAZE PERMANENTE - Anders Fogh Rasmussen

D.g. | 01.09.2014

Pe aceeași temă

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat luni că Alianța Nord-Atlantică va deveni "mai vizibilă" în statele membre din flancul estic prin constituirea unei forțe avansate care să răspundă rapid amenințărilor, dar, pentru a nu încălca actul fondator Rusia-NATO, nu vor fi constituite baze permanente în aceste țări, transmit agențiile DPA și AFP, citate de Agerpres.

Cei 28 de șefi de stat ai țărilor Alianței urmează să adopte la summitul de săptămâna aceasta un plan de reacție (Readiness action plan — RAP), ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina, care au determinat unele state din flancul estic al Alianței, precum România, Bulgaria, Polonia sau statele baltice, să se simtă amenințate de Rusia, notează AFP.

"Trupele care vor constitui această forță vor fi furnizate de aliați prin rotație și efectivele ei ar putea ajunge la câteva mii, ele cuprinzând soldați din forțele terestre, aeriene și navale". Ele vor putea fi desfășurate "în câteva zile", "ceea ce înseamnă o prezență mai vizibilă a NATO în est atât timp cât va fi necesar".

 

cititi si:  NATO intenționează să desfășoare CINCI BAZE în Europa de Est, inclusiv în ROMANIA - Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung

 

Dar această prezență nu înseamnă constituirea de baze permanente, a ținut Rasmussen să precizeze, întrucât prin crearea unor astfel de baze s-ar încălca actul fondator Rusia-NATO.

În schimb, se vor constitui "facilități de primire", rezerve pre-poziționate de echipamente și materiale și vor fi detașați experți în logistică, control și comandă de trupe. "Va fi o forță restrânsă, dar capabilă să lovească puternic dacă se dovedește că este necesar", a susținut secretarul general al NATO.

El a adăugat că alte inițiative avute în vedere constau în modernizarea unor elemente de infrastructură națională, precum aeroporturile și porturile. De asemenea, se vor ameliora culegerea și transmiterea de informații, la fel ca și planurile defensive, și se vor desfășura mai multe aplicații militare în diferite locuri.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22