Navă rusească blocată în Antarctica: Spărgătorul de gheață chinez a eșuat în operațiunea de salvare

D.g. | 28.12.2013

Pe aceeași temă

Un spărgător de gheață chinez, care trebuia să salveze o navă științifică rusă blocată în ghețurile din largul Antarcticii, a fost incapabil să spargă gheața groasă întâlnită în cale și a trebuit să se întoarcă din drum, informează sâmbătă AFP și Ria Novosti, citând autorități maritime australiene, informeaza Agerpres.

Spărgătorul de gheață chinez Snow Dragon ar fi trebuit să elibereze vineri seara din strânsoarea gheții nava rusă Akademik Șokalski, blocată de marți, la o sută de mile maritime est de baza franceză Dumont d'Urville, cu 74 de persoane la bord — oameni de știință și turiști.

Snow Dragon a ajuns la 6,5 mile maritime de nava rusă, dar nu și-a mai putut continua drumul, a anunțat Autoritatea australiană de securitate maritimă (AMSA), care coordonează operațiunile de salvare.

'Nava chineză, din păcate, a dat de gheață groasă, pe care nu a putut-o sparge', a indicat, pentru AFP, Andrea Hayward-Maher, purtător de cuvânt al AMSA. 'Din acest motiv, nu a fost în măsură să-și continue drumul până la Akademik Șokalski și a făcut cale întoarsă. Din păcate, operațiunea de salvare a eșuat', a adăugat el.

Nava rusă nu poate decât să aștepte să-i vină în ajutor un vas australian, scrie Ria Novosti. Acesta este mult mai puternic decât spărgătorul de gheață chinez și este așteptat în zonă duminică, 29 decembrie.

Cu toate acestea, echipajul navei ruse nu și-a pierdut speranța că se va putea elibera singur dintre ghețuri. Pentru aceasta, ar trebui ca vântul dinspre sud-est, care aduce aduce gheață desprinsă din aisberguri către nava științifică, să-și schimbe direcția. Prognozele meteorologice nu prevăd însă o asemenea evoluție pentru următoarele zile.

Un oficial AMSA, citat de canalul de televiziune australian ABC, a declarat că alte opțiuni vor fi studiate sâmbătă.

Potrivit AFP, în afară de Snow Dragon, spre zona respectivă se îndreaptă nava franceză L'Astrolabe și spărgătorul de gheață australian Aurora Australis. Conform unor surse citate de Ria Novosti, nava franceză este prea slabă pentru a face față situației, iar spărgătorul de gheață australian este așteptat să ajungă abia duminică seara în zona incidentului.

La bordul navei Akademik Șokalski se află 74 de persoane (22 de membri ai echipajului și 52 de pasageri — un grup de oameni de știință australieni și câțiva turiști), care au refăcut expediția istorică condusă în Antarctica acum un secol (1911-1914) de exploratorul australian Douglas Mawson. Fiecare dintre turiști a plătit circa 18.000 de dolari pentru această călătorie, potrivit Ria Novosti. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22