Pe aceeași temă
Copilul de un an şi o lună cu diaree acută transferat, sâmbătă, din Piteşti la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, fusese consultat vineri la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, iar părinţii acestuia au refuzat internarea.
Sâmbătă au fost nevoiţi să se întoarcă la spital cu copilul și au fost trimiși la Marie Curie, deoarece starea sa se înrăutățise.
"Joi şi vineri au reapărut cazurile de rotavirus", a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Piteşti.
În spitalele din județul Argeș mai erau internați sâmbătă 32 de copii, care prezintă scaune diareice, cu 11 mai puțin decât în urmă cu o zi, potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului. Dintre cei 32 de copii internați la unități medicale din Argeș, 26 sunt mai mici de doi ani.
La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 24 de copii, dintre care 19 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Pitești sunt trei copii, doi dintre ei cu vârsta sub doi ani. Un copil mai mic de doi ani se află în secția de pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeș și alți patru la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, trei copii diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic (SHU) sunt încă internați, starea lor de sănătate fiind "bună", "cu evoluție favorabilă".
"Toți cei trei copii sunt internați în secția de nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate, iar doi dintre aceștia sunt supuși procedurilor de dializă peritoneală. Copiii au o stare bună de sănătate cu evoluție favorabilă", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii.