Pe aceeași temă
Vizita oficialului european este legată de pregătirea preluării de către România a președinției Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019.
"Negociatorul-sef al Comisiei Europene pentru negocierile in temeiul articolului 50, Michel Barnier, se va afla intr-o vizita oficiala la Bucuresti marti, 2 octombrie 2018.
Pe parcursul vizitei sale, inaltul oficial european se va intalni cu domnul Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, domnul Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului Romaniei, domnul Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, doamna Viorica Dancila, prim-ministrul Romaniei si cu domnul Victor Negrescu, ministrul-delegat pentru afaceri europene", se arata in comunicatul de presa al Reprezentantei Comisiei Europene.
Michel Barnier se va intalni si cu reprezentantii comisiilor parlamentare ale Camerei Deputatilor si Senatului pentru afaceri europene si politica externa.
"De asemenea, negociatorul-sef al Comisiei Europene, Michel Barnier, va purta discutii cu reprezentanti ai comisiilor reunite pentru afaceri europene si politica externa din Senat si Camera Deputatilor si cu cei ai comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru coordonarea activitatilor parlamentare necesare pregatirii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019", conform sursei citate.