Negocieri intre Kiev si Moscova pe tema gazelor si detensionarea crizei

T.d. | 10.06.2014

Pe aceeași temă

Kievul a inceput, luni, negocieri cu Rusia in vederea incetarii luptelor sangeroase din estul tarii, acolo unde o puternica miscare separatista are loc, sprijinita de Moscova. Totodata, discutiile au in vedere evitarea intreruperii livrarilor de gaze rusesti. Cele doua parti nu au reusit sa ajunga la un acord, insa discutiile vor continua, informeaza mediafax.

Rusia şi Ucraina nu au reuşit să ajungă la un acord asupra preţului de livrare a gazelor şi achitării sumelor datorate de partea ucraineană, dar discuţiile vor continua marţi seara sau miercuri dimineaţa, la Bruxelles, a anunţat comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger.

"Toate punctele au fost discutate, au fost propuse soluţii", iar discuţiile vor fi reluate marţi seara sau miercuri dimineaţa", la Bruxelles, a declarat Oettinger, după şapte ore dificile de negocieri.

Gazprom şi Naftogaz au început negocieri pentru stabilirea preţului de livrare a gazelor ruseşti şi a unui plan de achitare a datoriilor la gaze ale Ucrainei faţă de Rusia. Ucraina are datorii la gaze faţă de Rusia în valoare de 2,2 miliarde de dolari pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013 şi aprilie şi mai 2014, potrivit Gazprom.

De asemenea, cele două părţi trebuie să ajungă la un acord asupra preţului şi cantităţilor de livrare a gazelor ruseşti către Naftogaz. Preţul ar urma să se situeze între 268 şi 480 de dolari pe mia de metri cubi.

Ucraina a achiziţionat aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaz în 2013.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22