Negocieri TENSIONATE LA Bruxelles: Summitul UE s-a încheiat fără vreun acord asupra NOMINALIZĂRILOR la CONDUCEREA UE. O noua runda de negocieri, in AUGUST

P.c. | 17.07.2014

Pe aceeași temă

Liderii europeni nu au reuşit miercuri să ajungă la o înţelegere cu privire la nominalizările la conducerea UE, au anunţat surse europene. Summitul "s-a încheiat fără acord" cu privire la numirea unui şef al diplomaţiei europene şi a preşedintelui Consiliului European. Statele europene au fost de acord sa mai incerce in august o noua runda de negocieri. François Hollande a declarat, la finalul summitului, ca viitorul şef al diplomaţiei UE trebuie să fie o femeie de stânga, relateaza Mediafax

 

Multe alte surse au confirmat eşecul acestui summit, menţionând că şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene vor participa la un summit pe 30 august. "Este mai bine să nu avem un acord, deoarece încă nu este posibil să ajungem la o înţelegere cu privire la pachetul de nominalizări", a declarat preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaite.

 

"Nu am ajuns la un acord cu privire la o soluţie consensuală pentru pachetul de nominalizări", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. "Este regretabil, dar nu e dramatic", a adăugat el, apreciind că "este firesc ca o astfel de operaţiune delicată să ia timp".

 

"Sunt sigur că vom ajunge (la un acord) pas cu pas, etapă cu etapă", a declarat cancelarul german, Angela Merkel la sfârşitul summitului.

 

CITITI SI: FOTO Traian Basescu, la summitul PPE de la Bruxelles, alaturi de Angela Merkel si Jean-Claude Juncker

 

Discutiile de miercuri de la Bruxelles s-au desfasurat tensionat, mai ales in ceea ce priveste inlocuirea sefului diplomatiei europene, Catherine Ashton. Candidatul cu cele mai multe sanse, ministrul italian de Externe, Federica Mogherini, este contestat de natiunile est-europene, care considera ca aceasta este prea "prietenoasa" cu Rusia, scrie Deutsche Welle, citata de ziare.com
 

Presedintele lituanian, Dalia Grybauskaite, a criticat-o subtil pe Mogherini, la care a remarcat lipsa de experienta si faptul ca nu a avut o pozitie suficient de dura in timpul conflictului din Ucraina.
 

"Voi sustine o persoana cu experienta in afaceri externe si o persoana care este neutra si cel putin reflecta opiniile tuturor statelor membre in ceea ce priveste conflictul dintre Rusia si Ucraina, nu voi sustine o persoana care este pro-Kremlin", a spus Dalia Grybauskaite, exprimand o opinie comuna mai multor state europene din Est.

 

Cel mai vocal sustinator al Federicai Mogherini, premierul italian Matteo Renzi, a negat ca exista opozitie la candidatura acesteia si a subliniat ca vocea Italiei trebuie respectata.
 

"Nu este vorba de a pune sub semnul intrebarii o pozitie sau alta, este vorba sa pui sub semnul intrebarii respectul care este datorat tuturor statelor membre si in special unui membru fondator", s-a indignat premierul Renzi.


Daca Mogherini nu este acceptata de estici, variante posibil acceptate de acestia sunt fie ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, fie actualul comisar european pentru dezvoltare, bulgaroaica Kristalina Georgieva. Si in privinta lor nu este usor de atins consensul, avand in vedere ca Sikorski este vazut de unii drept prea dur fata de Rusia, in vreme ce Georgieva nu are experienta in politica externa.
 

Cele 28 de state membre n-au reusit sa se puna de acord nici asupra persoanei care ar trebui sa-i urmeze lui Herman van Rompuy la sefia Consiliului European. Candidatul cu cele mai multe sanse ar fi premierul danez Helle Thorning-Schmidt, insa Franta si-a exprimat rezerve fata de acesta, intrucat Danemarca nu este membra a zonei euro.
 

Parisul ar putea fi insa convins sa o accepte pe Helle Thorning-Schmidt, daca i se va da postul de comisar pentru Economie si Afaceri Monetare. In aceasta privinta intalneste insa opozitia Germaniei, care nu si-l doreste pe fostul ministru francez de Finante, Pierre Moscovici, in aceasta functie, in conditiile in care Parisul nu si-a redus deficitul la nivelele agreate in UE.
 

Alte posturi importante asupra carora nu s-a cazut de acord sunt comisarii pentru Competitie, Comert, Piata Interna si Energie.
 

CITITI SITraian Băsescu: Obiectivul României este menținerea postului de comisar al agriculturii

 

Traian Basescu a sustinut candidatul roman, Dacian Ciolos, pentru o functie in noua Comisie. Ciolos a mai fost comisar pentru Agricultura, insa sansele sa-si pastreze portofoliul sunt mici. Candidatura sa a inaintata fara a se specifica functia, insa candidatul roman pentru postul de comisar european este binevenit in viitoarea Comisie Europeana, a declarat joi, de la Bruxelles, presedintele Traian Basescu.
 

"Candidatul roman, cel putin in stadiul acesta, este acceptat. Urmeaza ca Guvernul sa demareze procedurile. In conformitate cu Legea 335 din 2013, trebuie sa treaca prin comisiile parlamentare. Insa Ciolos este binevenit in Comisie", a declarat Basescu.
 

Statele membre se vor reuni din nou in august. "E neplacut dar nu e o tragedie. Lucrurile astea dureaza. Sunt sigur ca vom lua decizia la 30 august", si-a exprimat optimismul Van Rompuy

 

Viitorul şef al diplomaţiei UE trebuie să fie o femeie de stânga, a declarat François Hollande la finalul summitului european care nu a reuşit să nominalizeze noii oficiali de rang înalt ai Uniunii. Persoana care va ocupa acest post nu a fost desemnată miercuri seara, dar "va fi în mod necesar o femeie, având în vedere ceea ce trebuie să oferim ca imagine a Europei", a declarat preşedintele francez într-o conferinţă de presă, relateaza Mediafax.

 

În plus, acest post pe care premierul italian Matteo Renzi încearcă să-l obţină pentru ministrul său de Externe Federica Mogherini, urmeză să revină stângii, aşa cum solicită socialiştii europeni.

 

"Ceea ce s-a spus" în timpul summitului este că poziţia socialistă este "întru totul inatacabilă şi nu poate să fie negociată în privinţa postului de Înalt Reprezentant" UE pentru Afaceri Externe, potrivit lui Hollande.

 

Referitor la solicitarea socialiştilor de a obţine şi preşedinţia Consiliului, deţinută în prezent de către Herman Van Rompuy, preşedintele francez a fost mai puţin categoric, subliniind că în opinia Consiliului este "necesară o personalitate".

 

În ceea ce priveşte candidatul Franţei pentru Comisia Europeană, Hollande a anunţat că îşi va face cunoscută opţiunea "până la sfârşitul lunii". Marele favorit este fostul ministru de Finanţe Pierre Moscovici.

 

Despre incapacitatea liderilor celor 28 de state membre UE de a ajunge la un acord miercuri, el a subliniat că s-a optat ca blocul să nu fie divizat de către nominalizări.

 

"S-a constatat că nu putea să fie nominalizat un Înalt Reprezentant dacă nu există un pachet global. Şi nu putea să existe un pachet global dacă nu există o anumită claritate în alcătuirea viitoarei Comisii", a spus Hollande.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22