Pe aceeași temă
Din tabăra puterii, se mizează pe mai puțin de 230 de voturi pentru moțiune. Reamintim că 233 de voturi sunt necesare ca moțiunea de cenzură să treacă azi de Parlament și Guvernul Dăncilă să fie demis.
Negocierile s-au purtat om cu om până în ultimul moment. Totul se va decide astăzi începând cu ora 10.00, când sunt programate dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzură.
Au ajutat și alți lideri ai partidului, pe lângă președintele PNL, Ludovic Orban, inclusiv ultimul venit Rareș Bogdan. Acesta a declarat chiar că a încercat să-i facă pe doi parlamentari să se alăture demersului PNL, însă oferta făcută de Dăncilă a fost mai tare. „Preferă banii”, a spus el aseară, în reuniunea PNL București-Ilfov, relatează HotNews.ro.
Dintre semnatarii moțiunii, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este și el convins că va trece. „E o aritmetică simplă”, a explicat el precizând că PSD are 204 parlamentari la care s-au adăugat șapte dezertori din ALDE. „Moțiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, iar între timp sunt și alții care s-au adăugat", a spus el.
Mai rezervat este liderul USR, Dan Barna. „Situație volatilă este până în ultimul moment. După cum am văzut, astăzi patru pesediști s-au întors în partid, după ce au stat în Opoziție vreo 20 de ore. Lucrurile nu sunt clare. Eu sper însă, și sunt optimist că moțiunea va trece”, a spus el.
De partea cealaltă, Viorica Dăncilă susține că moțiunea nu va trece. Ea a avut aseară o întâlnire informală cu parlamentarii PSD la Vila Lac, după o săptămână în care a făcut turul parlamentului pentru a-i convinge pe cei nemulțumiți să nu treacă în barca opoziției.
„Suntem relaxați. Am luat în calcul toate scenariile, cu toate că toți au convingerea că mâine moțiunea nu va trece”, a declarat ea după întâlnire.
„Am discutat cu parlamentari. Mulți au vrut să discute cu mine, să mă întrebe ce va fi, cum va fi dacă se schimbă Guvernul? Mulți dintre ei erau preocupați de primari. Am discutat și mulți au înțeles. M-a sunat un deputat chiar cu câteva ore înainte să vin în emisiune și îmi spunea a vrut până acum să voteze moțiunea. M-au sunat mulți colegi și mi-au spus să nu fac acest lucru. Era unul dintre semnatarii moțiunii, de aceea cred că mulți vor da dovadă de responsabilitate. E foarte greu să explici că ai dat un guvern jos, nu performant, dar eficient, dar nu vii cu nimic”, a declarat aseară, la Antena 3, Viorica Dăncilă.
Parlamentarii PSD vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii de cenzură, însă nu vor participa la vot, a mai spus ea.
Conform procedurii, în debutul ședinței premierul Viorica Dăncilă va susține un discurs de la tribuna Parlamentului, urmată de liderii partidelor parlamentare. În final, tot Viorica Dăncilă va fi cea care va avea ultimul cuvânt, arată G4Media.ro
Partidele din Opoziție au luat deja decizia de a vota la vedere, în timp ce social democrații vor fi în sală, însă nu vor vota.
Deja au fost întorși mai mulți parlamentari care au plecat din PSD la partidul lui Victor Ponta și care ar fi votat moțiunea, iar altora, care au semnat documentul, li s-au promis funcții si bani ca să nu voteze. Miercuri, cu o zi înaintea votului, deputații Horia Nasra și Cornel Itu au anunțat că se întorc în PSD după ce au stat o săptămână în partidul lui Victor Ponta.
Votul este unul secret, cu bile.