Nelu Iordache, condamnat definitiv la 11 ani şi 9 luni închisoare pentru fraude cu fonduri UE

Redactia | 08.09.2021

Omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la 11 ani şi 9 luni de închisoare cu executare.

Pe aceeași temă

Este vorba de dosaru în care este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad.

Conform deciziei instanţei, Nelu Iordache a primit 6 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, 6 ani şi 6 luni pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, 4 ani şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 2 ani pentru înşelăciune, informează Agerpres.

Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 11 ani şi 9 luni închisoare, din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu (1 decembrie 2012 - 25 august 2014).


În aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune, potrivit News.ro

Iordache a fost acuzat de schimbarea destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată (61 de acte materiale).

Potrivit DNA, Iordache a folosit suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA "pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”.


De exemplu, Iordache ar fi folosit aceşti bani pentru achizitia de terenuri în localitatea Adunaţii Copăceni, după ce şi-a obligat o parte dintre angajaţi să semneze mai multe facturi false. "A platit taxe carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni", mai arată procurorii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22