Nelu Tătaru: Proiectul de lege privind cerinţele CCR, pe ordinea de zi a guvernului

Redactia | 06.07.2020

Proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor CCR privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 este pe ordinea de zi a şedinței de guvern de luni.

Pe aceeași temă

"Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone", a spus Tătaru la Realitatea Plus.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a menţionat că în starea de alertă nu se mai poate detaşa personal medical dintr-un spital în altul la fel de uşor cum se întâmpla în timpul stării de urgenţă.

"Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul... în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (...) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment", a afimat Tătaru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22