Nelu Tătaru: Putem să avem până la 50.000 de cazuri pe zi de cinci ori mai mult decât se anunță

Laurentiu Gheorghe | 04.10.2021

Fostul ministru PNL al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că pentru a ști care este numărul real de cazuri COVID-19 ar trebui să înmulțim cifra oficială, furnizată zilnic de autorități cu 5.

Pe aceeași temă

Într-un interviu pentru Digi24, Nelu Tătaru a vorbit despre rata foarte mare de infectare, care depășește inclusiv așteptările specialiștilor. "Avem între 5-8 de persoane care pot fi infectate de cineva bolnav, avem o perioadă de incubație mai scurtă decât la celelalte tulpini", spune Tătaru.

Fostul ministru al Sănătății pune rata mare de infectare pe seama abordării relaxate a măsurilor de combatere a efectelor pandemiei din ultima perioadă. "A fost un moment în care am văzut cam peste tot un liber la evenimente, prezența unor teste, vaccinuri și atunci poate ne-am crezut în siguranță. Nu trebuie restricții în plus, trebuie văzut dacă restricțiile se respectă. Nu suntem în situația din 2020 să închidem școli, să închidem tot și să stăm în casă", a mai spus Tătaru la Digi24.

Acesta susține că mulți dintre cei infectați se testează acasă și nu raportează rezultatul la DSP, astfel că nu sunt cuprinși în raportările zilnice. Acest lucru face ca numărul real al infectaților să fie exponențial mai mare, dar și ca cei care ajung la spital într-o fază acută a bolii să fie mult mai mare.

"Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă. Cifra oficială din România nu este de 8.000 cât a venit astăzi. Suntem pe o pantă ascendentă. Mobilitatea este cea care dă și transmiterea în comunitate. Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor. Vedem dacă vom ajunge la 20-30 de mii de cazuri pe zi.

Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic", a mai spus Nelu Tătaru.

Potrivit raportării CNCAV din 4 octombrie, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8.292 de cazuri noi de COVID-19 și 133 decese. Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a ajuns la 1.468.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22