Niţă (PSD): Ministerul de Finanţe nu trebuie să ajungă la PNL!

Fara Autor | 13.12.2012

Pe aceeași temă

Vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă, a declarat, joi, că Ministerul de Finanţe din viitorul Guvern USL nu trebuie să fie al PNL, ci al partidului care a dat premierul, adică al PSD, se arată într-un interviu acordat RFI, transmite Romania Libera.

Niţă consideră că Ministerul de Finanţe reprezintă "mâna dreaptă a oricărui prim-ministru" şi că este nevoie de un ministru "pragmatic şi cu viziune", care să nu se limiteze la o "activitate strict contabilă". 

Declaraţiile deputatului vin după ce presa centrală a speculat că Ministerul de Finanţe ar putea fi oferit liberalilor.

Întrebat dacă ar fi de acord ca Ministerul de Finanţe să fie al PNL, Constantin Niţă a răspuns: "Nu, pentru că după opinia mea, Ministerul de Finanţe reprezintă mâna dreaptă a oricărui premier. Ministerul de Finanţe trebuie să fie de regulă al celui care reprezintă partidul de guvernământ sau cel care are primul-ministru. Asta este o chestiune la care eu ţin foarte mult".

Niţă precizează că "primul-ministru trebuie să-şi implementeze un anumit program şi de regulă, el trebuie să aibă întotdeauna, zi şi noapte, un ministru de Finanţe care să-i dea soluţiile necesare de implementare a unor proiecte şi programe. Este nevoie de un ministru de Finanţe pragmatic şi cu viziune, care să nu se limiteze la o activitate strict contabilă", mai arată sursa citată.

De asemenea, vicepreşedintele PSD subliniază că "Ministerul de Finanţe trebuie să fie categoric al primului-ministru!".

La începutul lunii decembrie, preşedintele liberal, Crin Antonescu, a anunţat că Ministerul de Finanţe este dorit "cu prioritate" de PNL la stabilirea listei Executivului după alegeri.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22