Niţu spune că a transmis DNA şi DIICOT cererile de urmărire penală în cazurile Silaghi şi Videanu

Fara Autor | 09.09.2013

Pe aceeași temă

Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Tiberiu Niţu, a declarat, luni, că a trimis la DNA şi DIICOT cererile de urmărire penală venite de la preşedintele Traian Băsescu în cazurile fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.

 Tiberiu Niţu a precizat că astfel se va putea crea cadrul procesual ca să se administreze probe.

"Exista o o formalitate în sensul de procedură care trebuie urmată, pentru că dreptul în sine presupune proceduri. Nu am făcut decât să respectăm procedura", a spus Tiberiu Niţu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul general al Românei a precizat că se aşteaptă şi răspunsul de la Senat în cazul cererii de urmărire penală pentru ministrului Economiei Varujan Vosganian.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, ministrului Justiţiei cererile de urmărie penală pentru Adriean Videanu şi Ovidiu Silaghi.

 Totodată, legat de cererile de urmărire penală pentru Adriean Videanu şi Ovidiu Silaghi, transmise ministrului Justiţiei, preşedintele Traian Băsescu a înştiinţat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, luni, 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22