Nicolăescu către Joseph Daul (PPE): Sper să cereţi scuze premierului României pentru modul neeuropean în care v-aţi comportat!

Fara Autor | 23.07.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu a criticat în termeni duri poziţia liderului grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul care a declarat că este "îngrozit" de plângerea penală înaintată de USL împotriva preşedintelui suspendat, Traian Băsescu şi împotriva a 14 lideri ai PDL.

Eugen Nicolăescu şi-a exprimat speranţa că Joseph Daul îi va cere scuze lui Victor Ponta pentru afirmaţiile de luni.

"Domnule eurodeputat, eu şi colegii mei suntem deschişi să discutăm cu dumneavoastră oricând doriţi pentru că eu cred că dialogul este unica alternativă pentru a identifica soluţiile corecte. Sper să cereţi scuze premierului României pentru modul necolegial, nediplomatic, neeuropean în care v-aţi comportat, românii fiind mai toleranţi decât vă imaginaţi!", a spus Nicolăescu, potrivit Evenimentul zilei.

În acest context, Eugen Nicolăescu susţine că  infracţiunile din plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a 14 lideri ai PDL sunt prevăzute de Codul penal.

"Eu însumi sunt îngrozit că trebuie să iau lecţii de democraţie, eventual de liberă exprimare de la un politician european care refuză dialogul, în numele unui gest politic probabil, pentru că altfel ar fi un gest total necivilizat, aducându-vă aminte că aţi refuzat să discutaţi cu premierul ţării mele şi am considerat că mă umiliţi şi pe mine, cetăţean român", a scris Nicolăescu în scrisoarea deschisă adresată liderului PPE.

Deputatul PNL susţine că "protejaţii" lui Daul, mai exact democrat-liberalii au libertate de exprimare.

"Mai spuneţi că în România nu mai există drept la libera exprimare, fără să verificaţi că toţi protejaţii dumneavoastră, deşi fac rău mare ţării care îi plăteşte din banii contribuabililor români, sunt liberi, liberi, liberi chiar şi în acţiunea de a-şi denigra patria şi de a minţi străinătatea pentru a-şi atinge scopuri politice. Acest lucru l-au făcut colegii dumneavoastră politici, europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, iar eu ca român liberal am înţeles orice cu excepţia batjocurii, lovirii în interesele poporului român", a mai spus Nicolăescu, citat de EVZ.

Preşedintele interimar al PNL Bucureşti mai arată că toate infracţiunile la care se face referire în plângerea penală depusă împotriva a 14 persoane publice şi a lui Traian Băsescu se regăsesc în Codul penal şi îl sfătuieşte, ironic, pe Joseph Daul să ia sfaturi privind dreptul românesc de la Monica Macovei.

"Dacă doriţi să ştiţi cum se comporta justiţia comunistă întrebaţi-o pe campioana drepturilor omului pe care o apăraţi, Monica Macovei, care a fost cu adevărat un procuror comunist şi vă poată consilia corespunzător. Sunt realităţi pe care nu aveţi cum să le ignoraţi sau să le ascundeţi! Totodată Monica Macovei vă poate confirma că în Codul penal românesc sunt prevăzute infracţiunile pe care le-am invocat în plângerea penală, dar numai justiţia va fi cea care va decide dreptatea".

Eugen Nicolăescu mai completează că este deranjat de faptul că, prin afirmaţiile făcute, Joseph Daul demonstrează că nu are consideraţie pentru un stat membru al UE.

"Sunt curios de ce aveţi îngrijorări de la o justiţie pe care au reformat-o cei pe care-i susţineţi: Traian Băsescu şi Monica Macovei ori, poate, nu aveţi încredere în aceştia? Îmi este greu să vă înţeleg logica, dar nu aceasta este problema mea, ci aceea că dumneavoastră vă referiţi urât la România, că dumneavoastră nu aveţi consideraţie pentru un stat membru al Uniunii Europene care are guvernul propriu, validat de Parlament", a concluzionat Nicolăescu.

Joseph Daul, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European a criticat în termeni duri plângerea penală înaintată de USL împotriva preşedintelui suspendat, Traian Băsescu şi împotriva a 14 lideri ai PDL, susţinând că ''după mai mult de 20 de ani de la căderea comunismului, libertatea de exprimare este din nou ameninţată'' în România.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22