Nicolae Ciucă: Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie va fi de 15% sau poate altă cifră

L. G. | 21.10.2022

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, în opinia sa, pensionarii nu merită să suporte povara inflaţie, drept care majorarea pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, poate fi de 15% sau poate fi altă cifră.

Pe aceeași temă

„Domnul preşedinte a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră. Toate aceste elemente de analiză le vom realiza în coaliţie cu cifrele de buget pe masă. Avem nevoie de prognoza bugetului pentru anul 2023, trebuie să vedem care este valoarea nominală a PIB în anul viitor şi în felul acesta să putem să ne asigurăm că venim cu decizii care să fie într-adevăr susţinute de buget şi să poată să asigure compensarea creşterii preţurilor la alimente, la bunuri, la servicii”, a explicat Nicolae Ciucă, vineri la Arad.

Premierul a adăugat că sunt necesare măsuri şi în ceea ce priveşte salariile.

„Vă asigur că vom lua cât se poate de responsabil toate deciziile în acest sens. Vorbim şi de pensii şi de salariu, este clar că toată această situaţie deosebit de dificilă economic ne afectează pe toţi şi este nevoie să avem un set de măsuri şi decizii guvernamentale care să poată să menţină echilibru atât în viaţa socială, cât şi în cea economică”, a completat prim-ministrul Ciucă.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat joi la Bruxelles cu cât ar trebui majorate pensiile, că ar trebui să existe o creştere care să compenseze în mare măsură inflaţia care a ajuns la peste 15%. Şeful statului a avansat un procent de majorare de până la 15%, însă a specificat că nu ştie dacă bugetul de stat ar permite acest lucru.

Referitor la mărirea salariilor, preşedintele Iohannis a precizat că acestea trebuie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, deoarece nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizelor.

Discuţiile între liderii coaliţiei despre aceste majorări au fost ca pensiile să crească cu minim 10% de la 1 ianuarie 2023, iar salariul minim să ajungă la 3.000 lei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22