Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în Ucraina. Aceștia au mers în localitățile asediate

Redactia | 27.04.2022

Premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu au efectuat marți o vizită oficială în Ucraina.

Pe aceeași temă

Premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu au efectuat marți o vizită oficială în Ucraina. Ei au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denis Șmihal, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

0

Nicolae Ciucă a efectuat, la 26 aprilie 2022, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, pe parcursul căreia a fost însoțit de președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Delegația României a fost primită de președintele Volodimir Zelenski, iar cei trei oficiali români au avut întrevederi cu prim-ministrul Ucrainei Denys Shmyhal și președintele Radei Supreme Ruslan Stefanchuk.

Programul vizitei a inclus vizitarea localităților Borodianka și Irpin, din proximitatea capitalei Kiev, puternic afectate de agresiunea ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei. Premierul Ciucă a transmis un mesaj de condamnare în termenii cei mai fermi a invaziei ruse, a atrocităților umane și distrugerilor materiale, exprimând sprijinul României pentru derularea unei investigații internaționale pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de comiterea de crime internaționale, inclusiv prin contribuția financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curții Penale Internaționale.

În discuțiile cu oficialii ucraineni, Ciucă a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și a prezentat măsurile de sprijin multidimensional pentru Ucraina și poporul ucrainean în contextul războiului, inclusiv pentru gestionarea celor peste 820 de mii de persoane refugiate care au trecut granița cu România.

Premierul a evidențiat, astfel, numeroasele măsuri administrative adoptate încă de la începutul agresiunii ruse pentru permiterea accesului refugiaților ucraineni pe teritoriul național și asigurarea condițiilor necesare de protecție, precum crearea taberelor de refugiați, reglementarea accesului gratuit la servicii medicale, educaționale și de transport, precum și la piața muncii. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a remarcat atitudinea de extraordinară compasiune și solidaritate ale poporului român cu poporul ucrainean, reflectată și prin volumul consistent al ajutoarelor umanitare livrate în Ucraina.

Nicolae Ciucă a subliniat că România și-a asumat și un rol de intermediar în transferul ajutoarelor internaționale către Ucraina, prin intermediul hub-ului umanitar înființat la Suceava la 9 martie 2022, care a fost tranzitat până acum de 32 de convoaie umanitare cu 163 de camioane. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat împreună cu oficialii ucraineni noi posibilități de sprijin pentru Ucraina. Astfel, a fost examinată diminuarea efectelor negative ale războiului asupra economiei ucrainene, în particular în ce privește posibilitățile de realizare a exporturilor de cereale și produse de origine animală.

Printre altele, premierul Ciuca a menționat, ca măsură concretă de sprijin, liberalizarea temporară de către România pe teritoriul național a transportului rutier de marfă efectuat de operatorii ucraineni începând cu 5 aprilie 2022, începerea reabilitării unei căi ferate cu ecartament larg în portul Galaţi pentru facilitarea accesului direct al garniturilor feroviare din Ucraina şi Republica Moldova şi scurtarea timpului de transbordare a mărfurilor, analizarea posibilității creșterii capacităților de tranzit prin punctele de trecere a frontierei comune și facilitarea extinsă a controlului sanitar-veterinar la aceste puncte, extinderea capacităților de preluare de mărfuri din Ucraina prin portul Constanța.

Premierul român a subliniat, totodată, importanța dezvoltării conectivității între România și Ucraina prin deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, evidențiind rolul esențial jucat în prezent de punctul de trecere Iscaccea-Orlivka, deschis în 2020. De asemenea, o importanță deosebită a fost acordată analizării opțiunilor de valorificare a potențialului de cooperare în domeniul energetic. Prim-ministrul României a subliniat faptul că România este disponibilă și interesată să participe substanțial la procesul de reconstrucție post-conflict a Ucrainei, în funcție de parametrii și prioritățile definite de autoritățile ucrainene, urmând a fi stabilit un dialog bilateral dedicat, concret pe acest subiect.

Pe palier bilateral, premierul Ciuca a transmis dorința avansării relației româno-ucrainene la un nivel superior, pornind de la potențialul de cooperare existent, interesele comune de securitate și solidaritatea între cele două popoare, manifestată cuprinzător, în mod concret, de la declanșarea agresiunii ruse. Prim-ministrul României a arătat că deschiderea și compasiunea poporului român față de semenii din Ucraina reprezintă nu numai imaginea atașamentului la valori comune, ci și un veritabil mandat pentru autoritățile celor două state de a îmbogăți și eleva relația bilaterală. Premierul român a subliniat importanța celor două comunități înrudite, română în Ucraina și ucraineană în România, ca veritabile punți de legătură între cele două societăți și a remarcat comportamentul de buni cetățeni ai Ucrainei dovedit de etnicii români în timpul războiului, exprimând așteptarea ca, prin asigurarea deplină a respectării drepturilor identitare ale acestora, inclusiv a celor lingvistice, societatea ucraineană să devină mai puternică și coezivă.

Nicolae Ciucă a reiterat sprijinul ferm al României pentru aspirațiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană și a transmis felicitări Kievului pentru transmiterea răspunsului la prima parte a chestionarului de aderare. Cu această ocazie, a menționat poziția României care a susținut constant ca Uniunea Europeană să ofere o perspectivă europeană Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, care merită să facă parte din familia europeană. Premierul Ciucă a discutat cu înalții oficiali ucraineni și cu privire la dosarul transnistrean, inclusiv în contextul ultimelor evoluții. Toți interlocutorii ucraineni au mulțumit Guvernului României și cetățenilor români pentru sprijinul acordat în diverse domenii de interes direct pentru partea ucraineană și pentru solidaritatea manifestată, cu multă empatie, încă de la declanșarea agresiunii militare ruse. Aceștia au prezentat evoluțiile din teren ale confruntării militare și necesitățile de sprijin pe mai multe planuri. Au salutat și susținut disponibilitatea de a crea un nou profil partenerial, superior, pe toate dimensiunile, pentru relația bilaterală româno-ucraineană și au asigurat cu privire la respectarea drepturilor identitare ale etnicilor români.

În cadrul discuțiilor cu oficialii ucraineni, președintele Marcel Ciolacu a subliniat rolul regional pe care România este pregătită să și-l asume în procesul de reconstrucție a Ucrainei după război și a pledat pentru drepturile românilor din Ucraina.

Astfel, Ciolacu a susținut că România își dorește să fie principalul hub de stabilitate și securitate în regiune și, astfel, țară noastră să fie implicată activ în procesul de reconstrucție a Ucrainei, după război, atât la nivel guvernamental, cât și cu firme românești. Mai mult, Porturile Constanța și Galați trebuie să fie principalele puncte strategice de legătură între cele două țări, între Ucraina și Europa, dar și cu restul lumii.

Totodată, Ciolacu a susținut că, în procesul de aderare a Ucrainei la UE, comunitatea de români din această țară trebuie să ajungă să beneficieze de toate drepturile de care se bucură minoritățile din statele membre ale Uniunii și din România

„Sunt astăzi aici pentru a-mi exprima solidaritatea cu un popor care nu a cunoscut alinarea nici măcar cu ocazia celei mai importante sărbători a creștinătății. Sunt aici să vă spun că bombele nu vor opri niciodată triumful Binelui asupra Răului! Adresez condoleanțe familiilor victimelor acestui război ilegal și nejustificat. Prin atrocitățile comise, Rusia lui Putin a contestat însăși temelia civilizației și democrației europene și occidentale. În fața dumneavoastră, nu mă feresc de cuvinte: trebuie spus clar și răspicat că ce se întâmplă acum în multe locuri din Ucraina este un genocid. Gloanțele și bombele lui Putin urmăresc uciderea sistematică a unei națiuni. Aceste crime nu pot rămâne nepedepsite și comunitatea internațională trebuie să se asigure că se va face dreptate pentru Ucraina! România și-a exprimat în toate forurile internaționale, și pe toate canalele, sprijinul ferm pentru Ucraina. Nu putem avea ca parteneri de dialog o țară care preferă violența tancurilor în locul diplomației politice. Rusia trebuie izolată pe plan internațional, de aceea vom susține, fără rezerve, toate măsurile care vor reduce capacitatea de luptă a acestui regim criminal. Acum trebuie să demonstrăm că Ucraina nu va fi vreodată singură. De aceea, România este un susținător ferm al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, alături de Republica Moldova și Georgia. Vom face acest lucru pentru că suntem legați de dorința unei vieți mai bune pentru cetățenii noștri, dar și de atașamentul față de libertate și democrație. Vom face acest lucru convinși fiind că minoritatea românească din Ucraina va trăi în siguranță și se va bucura de aceleași drepturi pe care le au toate minoritățile din Uniunea Europeană”, a spus Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu Volodimir Zelenski.

După întâlnirea cu premierul Denys Shmyhal, Ciolacu a spus că „România este pregătită să fie în prima linie pentru a ajuta la reconstrucția unei Ucraine puternice după război. Invazia ilegală a Rusiei a ridicat miza importanței strategice a Mării Negre și a pus România în prim planul unei noi realități economice. Obiectivul României este să joace un rol esențial în reconstrucția Ucrainei. Avem o graniță comună de 650 de km, valori democratice comune și dorința să fim principalul hub de stabilitate și securitate în această regiune. Porturile Constanța și Galați vor fi principalele puncte strategice de legătură între Ucraina și restul lumii. România trebuie să devină principalul punct prin care să se realizeze transferul mărfurilor ucrainene. În același timp, avem firme românești care sunt pregătite să participe activ la acest efort. Și sunt convins că puntea de legătură dintre cele două țări va fi tocmai numeroasa comunitate românească, ce contribuie și acum la bogăția și diversitatea societății ucrainene”.

După întâlnirea cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, Marcel Ciolacu a spus că „Victoria Ucrainei va însemna stabilitatea și pacea în toată Europa Centrală și de Est, și aici mă gândesc și la Republica Moldova. Suntem alături de dumneavoastră, vă vom ajuta cu tot ce putem și vă sprijinim în parcursul european. Îmi doresc ca relațiile oficiale să reflecte deplin prietenia și solidaritatea pe care oamenii au arătat-o într-un mod atât de profund că există între țările noastre. Armata cu picioare de lut a lui Putin trebuie să se zdrobească de zidul ucrainean. Iar noi toți – națiunile libere și democratice, avem datoria să punem cât mai multe cărămizi ca acest zid să reziste până la capăt!”.

Cei trei oficiali români sunt, în prezent, în drum spre casă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22