Nicolae Ciucă: Sunt închise 11 ţinte şi jaloane din PNRR. Azi vom închide încă cinci, iar opt mâine

Redactia | 30.03.2022

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în prezent sunt închide 11 ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Pe aceeași temă

În şedinţa de miercuri a Executivului urmează să fie închise încă cinci, iar joi alte opt.

"Suntem aproape de încheierea trimestrului I al acestui an şi la nivelul Guvernului am avut de îndeplinit 24 de jaloane şi ţinte pentru PNRR. În acest moment sunt 11 jaloane şi ţinte închise. În şedinţa de Guvern de astăzi vom închide încă cinci, urmând ca celelalte opt să fie închise până mâine - şi aici discutăm de ordine de ministru şi alte documente interne", a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.

Nicolae Ciucă a adăugat că încă două documente vor face obiectul discuţiilor între Ministerul Cercetării şi Digitalizării şi Comisia Europeană, adăugând că este important ca joi să fie finalizate şi transmise la Bruxelles.

"Le mulţumesc tuturor pentru efort şi - fiind vorba de un trimestru în care am desfăşurat toate activităţile şi procedurile necesare îndeplinirii întregului set de jaloane şi obiective - avem acum identificate toate mecanismele astfel încât să putem să gestionăm mai facil şi să avem un dialog mai coerent cu comisiile de specialitate de la Bruxelles pentru tot ceea ce înseamnă alinierea din punct de vedere al respectării reglementărilor impuse de la nivelul Comisiei şi conţinutul ghidurilor pe care noi le elaborăm pentru fiecare proiect în parte", a afirmat Nicolae Ciucă. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22