Nicolas Sarkozy: Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro

Fara Autor | 03.11.2011

Pe aceeași temă

Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro şi să-şi clarifice poziţia privind planul de salvare european decis săptămâna trecută, dacă vrea să spere să obţină ajutorul financiar prevăzut de acesta, a declarat, miercuri seară, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, citat de AFP.

La încheierea unei reuniuni de criză la care au participat (lideri ai Uniunii Europene şi FMI, precum şi premierul elen, Sarkozy a afirmat că aplicarea planului decis săptămâna trecută la Bruxelles "va fi accelerată".

"Am spus clar autorităţilor elene, atât majorităţii, cât şi opoziţiei (...) că europenii şi FMI nu pot avea în vedere vărsarea celei de-a şasea tranşe a programului de ajutor până când Grecia nu va adopta integral pachetul de măsuri din 27 octombrie şi până când incertitudinile privind rezultatul referendumului nu vor dispărea", a adăugat Nicolas Sarkozy, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.

"Grecia vrea sau nu să rămână în zona euro?", s-a intrebat el. "Sperăm ca da (...), dar asupra acestui subiect se va pronunţa poporul grec, dacă va fi organizat un referendum", a mai spus Sarkozy.

"Lansăm un apel solemn în favoarea realizării rapide a unui consens politic în Grecia", a afirmat preşedintele francez.

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat, miercuri seară, la încheierea unei reuniuni de criză privind Grecia, că Franţa şi Germania "nu vor renunţa la euro", chiar dacă poporul elen va vota pentru ieşirea din zona euro, relatează AFP.

"Dacă poporul grec spune că nu vrea (ca ţara să rămână în zona euro), noi vom respecta decizia, dar nu vom renunţa la euro", a spus Angela Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.

"Suntem pregătiţi" pentru o astfel de situaţie, a afirmat ea, răspunzând unei întrebări privind posibila ieşire a Greciei din zona euro, dând însă asigurări că Germania şi Franţa vor să ajute în continuare Grecia.

"Vrem stabilitatea zonei euro, de preferinţă cu Grecia, însă datoria de a menţine această stabilitate rămâne prioritară", a declarat Merkel.

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu vor acorda Greciei următoarea tranşă de împrumut, de 8 miliarde de euro, decât după referendumul privind cel de-al doilea plan de salvare, au declarat surse din UE şi FMI.

Premierul elen a provocat surpriză în Europa anunţând luni decizia de a convoca un referendum pentru aprobarea planului european de reducere a datoriei şi limitare a crizei din zona euro, decis săptămâna trecută la Bruxelles.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22