Pe aceeași temă
"Haideți să o abrogăm și am rezolvat problema", a spus în ședință Marton Arpad, iar președintele comisiei juridice, Eugen Nicolicea, i-a răspuns că este de acord cu acest lucru, urmând ca o parte dintre infracțiuni să fie preluate în Codul penal.
Discuția a avut loc în contextul dezbaterilor pe marginea proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, ce prevede că anumite fapte de corupție se pedepsesc doar dacă sunt săvârșite în scopul obținerii "pentru sine", nu și pentru altul, cum prevede acum legea, și doar dacă bunurile și foloasele sunt exclusiv "materiale". Proiectul modifică Legea 78/2000 - scrie Hotnews.ro.
Marton Arpad (UDMR):
"Avem niște legi speciale care se ocupă cu toate aceste problematici. Avem de exemplu codul penal. Codul penal are capitole distincte pentru astfel de activități, care contravin, în viziunea codului penal, unei activități al unui funcționar public în sensul dat de codul penal. Mai avem și alt capitol care se ocupă cu alte activități care sunt asimilate faptelor de corupție. Si atunci, îmi pun întrebarea - dacă avem noi legislație privind spălarea de bani, bancară, penală, de ce mai avem nevoie de acest 78? Cea mai bună soluție ar fi abrogarea inregii legi așa cum este ea. Tot ce avem în domeniul penal se regăsește în Codul Penal, ceea ce nu se regăsește în codul penal se regăseste în acea lege privind incompatibilitățile, avem nevoie de niște definiții ale unor fapte de comerț le avem în codul civil etc. Încă o dată vă spun - avem nevoie de legea 78? Haideți să o abrogăm și am rezolvat problema."
Eugen Nicolicea (PSD):
"Eu am înțeles, dacă vreți mai semnalez și eu deficiențe ale ei, spre exemplu acolo se vorbește despre o anumită infracțiune doar ca o agravantă și totuși pentru că este acolo și infracțiunea principala este în cod atunci determină practic competența… Nu avea ce să caute infracțiunea undeva și agravanta în altă lege.
Eu sunt de acord cu dvs. cu abrogarea ei și preluarea unor infracțiuni de acolo în cod, numai că nu dirijăm noi acuma ce se întâmplă la cod. Și pentru această chestiune când facem codul putem să facem operațiunile pe care le-ați spus dvs."
(vezi înregistrarea, AICI, la ora 3h03min43sec, dezbaterea din ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților României din 19 iunie 2018, ora 12. 49)
Liderul deputaților PNL Raluca Turcan arage atenția că 40% din activitatea DNA este reglementată prin această lege.
Ce a scris Turcan pe Facebook:
"O noua lovitură, acum în Parlament! La această oră majoritatea toxică pentru România PSD-ALDE se pregătește să modifice conținutul uneia dintre infracțiunile prevăzute în Legea 78/2000, în sensul în care desfășurarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția deținută, dacă se realizează în profitul altuia, nu mai constituie infracțiune decât dacă operațiunile financiare sunt desfășurate pentru sine. Așadar, intenționează să dezincrimineze această infracțiune. Au declarat că urmează să facă același lucru și în Codul penal.
În plus, intenționează abrogarea Legii 78/2000 care reglementează mare parte din activitatea DNA. 40% din activitatea DNA, cu privire la faptele conexe sau asimilate celor de corupție, este legiferată în această lege. Tot Legea 78 mai cuprinde toate fraudele pe fondurile europene, fraudele făcute de șefii de partide pentru influențarea activității unei instituții."