Pe aceeași temă
Pe plan extern, cea mai mare amenințare la adresa securității este Rusia, precizează documentul.
Strategia va fi pusă miercuri în dezbatere, va fi avizată în 24 noiembrie în CSAT şi prezentată în 27 noiembrie în Parlament.
Vezi AICI proiectul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării 2025-2030
Președintele a explicat că documentul ţine cont de contextul geopolitic internaţional, de realităţile care s-au schimbat, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere tehnologic.
”Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioad2025-2030” are ambiția de a semnala o nouă etapă în dezvoltarea istorică a României. După consolidarea rolului de membru al NATO și al UE și după accederea proximă la OCDE, România trebuie să își propună extinderea influenței sale în regiunea de interes imediat și proiectarea mai fermă a intereselor românești pe plan internațional”, a precizat șeful statului.
Potrivit lui Nicușor Dan, pe plan extern, România trebuie să menţină parteneriatele pe care le are, în timp ce, pe plan intern, trebuie să ia măsuri cu privire la unele „vulnerabilităţi”. Administraţia publică şi corupţia sunt vulnerabilităţi trecute în strategia naţională de apărare, a precizat Nicușor Dan.
SRI, implicat în combaterea corupției
Preşedintele a precizat că noua strategie de apărare a României va include implicarea serviciilor de informații în combaterea corupției.
Șeful statului a adăugat că serviciile nu vor fi implicate în etapa de cercetare penală și procesul de justiție, ci doar vor culege date cu privire la acest fenomen.
Despre conflictul magistraților cu societatea
Șeful statului a spus că nu a fost cel mai echilibrat gestul CSM de a face plângere penală faţă de un om politic, Oana Gheorghiu, care a avut o opinie politică, el arătând însă că în ultimele luni există o presiune socială la adresa magistraţilor.
Președintele a calificat valul de eliberări ale marilor corupți de către Curtea Supremă, condusă de Lia Savonea, drept ”un semnal foarte prost pentru societate”.
„E un semnal foarte prost pentru societate. Despre asta e și Strategia națională de apărare – despre sentimentul de justiție socială care e grav afectat de aceste măsuri. Statul a investit foarte mult pentru a ancheta fapte grave de corupție, și ei scapă.
Ceea ce eu nu am văzut, și undeva e și vina mea de a explica oamenilor, cât din această decizie revine CCR, Parlamentului și cât instanței. Eu nu am văzut analiza asta în spațiul public, și ar fi relevantă”, a spus președintele Dan.
Cât privește pensiile magistraților, Nicușor Dan a ținut să precizeze că nu s-a poziționat de partea acestora.
„Am spus că nu e normal ca pensiile să fie la nivelul de acum și să iasă la pensie la 48 de ani. Dar am introdus niște nuanțe. Nu e un meci. Nu e concurs de like-uri, este de a rezolva o problemă socială. Și trebuie să acționăm cu responsabilitate.
În opinia mea, calitatea actului de justiție e mult mai importantă decât 70% sau 75%. Nu e vorba numai despre sentimentul de dreptate în societate, ci și de insolvențe, de bani, de evaziune. În toate lucrurile astea, sistemul de justiție e important.
Fără discuție, toată lumea a greșit în dezbaterea publică cu privire la magistrați, poziții nepotrivite din ambele părți. Totul e să fim calmi și să încercăm să găsim justul echilibru între necesitățile uneori divergente ale părților din societate”, a argumentat președintele.
Nicuşor Dan a mai afirmat că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune privind pensiile magistraţilor trebuie închisă şi este cu atât mai bine dacă acest lucru se va întâmpla în luna noiembrie.
„Eu abia aștept să terminăm discuția asta ca să începem discuția serioasă despre sistemul de justiție. Discuția despre pensii acoperă discuția serioasă. De ce nu mai anchetăm magistrați, de exemplu? Statistic, nu se poate întâmpla ca o întreagă categorie profesională să nu aibă uscături. Cum funcționează Inspecția Judiciară, dacă nu cumva dă soluții diferite pe spețe similare? Cum se fac promovările în sistemul de justiție? Abia aștept să discut cu CSM”, a spus Nicușor Dan.