Nicușor Dan despre fostul ministru PSD de finanțe: „Este definiția iresponsabilității”

Redactia | 06.05.2025

Nicușor Dan a catalogat afirmațiile fostului ministru de finanțe, Adrian Câciu, care a spus că devalorizarea leului este cauzată de intrarea lui Dan în turul doi,  drept „iresponsabile”.  

Pe aceeași temă

Câciu, fost ministru PSD de finanțe, a calificat depășirea pragului de 5 lei la cursul valutar oficial al BNR pentru euro drept „un duș rece” cauzat de intrarea lui Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor.

Nicușor Dan a replicat: „Este definiția unui mesaj iresponsabil. În momentul în care există o sensibilitate pe piața financiară, să iasă un fost ministru de finanțe să pună paie pe foc este definiția iresponsabilității”.

„Vă aduc aminte, din noiembrie 2020 până în ianuarie 2022 nu am făcut niciun comentariu despre politica financiară a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. Aceasta este o atitudine responsabilă față de instituția pe care încerci să o scoți din groapă”, a mai afirmat Nicușor Dan.

„Un euro, 5,1 lei. Azi! Care ai vrut duș cu apă rece, extins la nivel național și l-ai dus pe matematician acolo, vezi că începe să vină apa rece! Dacă tot nu v-a plăcut cum a fost, iar unora li s-a urât cu binele, asta e. Noi luăm o pauză!”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.

Întrebat de jurnaliști, la Parlament, cum își explică mesajul, Adrian Câciu a spus că „dacă era Crin în turul doi, nu aveam această turbulență pe piața valutară. Este atât de simplu”.

„Acum, dacă unii se ambalează că dacă spui despre Nicușor ceva… Nu am o părere bună despre Nicușor Dan, dar asta nu înseamnă că am o părere bună, e la fel de proastă, despre George Simion”, a continuat el.

În premieră, Banca Națională a României a anunțat marți un curs de 5,03 lei pentru un euro. Pragul de 5 lei pentru un euro a fost depășit marți, când Banca Centrală a publicat datele privind cursul de schimb.

Cursul anterior a fost de 4,97, astfel că diferența este de 6 bani, ceea ce înseamnă o depreciere de 1,2%.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22