Nicusor Dan: Firea a instigat agenții de paza sa impiedice un consilier USR sa vorbeasca

Vlad Toma | 09.01.2017

Nicușor Dan, liderul USR, o acuza pe Gabriela Firea, primarul general al Bucurestiului, ca ar fi instigat agentii de paza ai primariei impotriva Anei Ciceală, consilier USR, pentru a o impiedica pe aceasta sa vorbeasca, in cadrul dezbaterii care a avut loc sambata si care a adus la demiterea conducerii RATB.

Pe aceeași temă

 

"Gabriela Firea a instigat agenţii de pază din Primăria Capitalei să o împiedice pe Ana Ciceală, consilier USR, să vorbească! Aşa îşi exercită PSD puterea, prin abuz şi intimidare," afirma Nicusor Dan, precizand ca USR protesteaza "împotriva modului în care Gabriela Firea şi majoritatea PSD au împiedicat-o pe Ana Ciceală, consilier general, să-şi exercite mandatul potrivit legii, la dezbaterea ce a avut loc sâmbătă, 7 ianuarie, în Consiliul general al Muncicipiului Bucureşti, privind demiterea conducerii RATB."

 

Liderul USR afirma de asemenea ca partidul sau analizeaza in prezent mijloacele legale "prin care cei care au împiedicat un consilier general să-şi exercite mandatul dat de cetăţeni să fie traşi la răspundere". USR va va cere informaţii privind statutul agenţilor de pază, Dan considerând că ar fi extrem de grav dacă aceştia ar fi personal detaşat de la Poliţia Locală Bucureşti. 

 

Nicusor Dan descrie modul in care s-au desfasurat lucrurile:

 

"Interpelarea prin care consiliera USR arăta ca demiterea conducerii RATB este ilegală şi că va produce prejudicii bugetului Capitalei a fost oprită de către preşedintele de şedinţă Culea Marian Orlando (PSD) care a făcut semn agenţilor de pază să o evacueze pe Ana Ciceală din sală. Gabriela Firea a instigat ea însăşi agenţii de pază împotriva Anei Ciceală strigând, în vacarmul creat de majoritatea PSD deranjată de afirmaţiile consilierei USR, "Luaţ-i microfonul!", în loc să le ceară colegilor de partid să-i permită să-şi încheie interpelarea. Mai mult, Gabriela Firea a început sa facă o declaraţie politică împotriva USR şi a Anei Ciceală, pe timpul alocat USR," arata liderul USR.

 

"Ana Ciceală a încercat să atragă atenţia că, prin convocarea Consiliului în termen de 24 de ore, fără o reală urgență, Gabriela Firea a încălcat legea. USR este de părere că sesizările invocate privind deszăpezirea staţiilor RATB reprezintă un pretext pentru a instala în fruntea RATB o echipă de prieteni politici ai Gabrielei Firea, din moment ce schimbarea conducerii s-a produs fără o justificare scrisă," mai arata acesta.

 

Liderul USR acuza lipsa totala de transparenta legata de numirea noii conduceri a RATB, aratand ca membrii interimari au fost propuși şi votaţi fără să existe o minimă prezentare a competențelor profesionale ale acestora: "Gabriela Firea l-a susţinut pe Sorin Adrian Mihail, consilier general PSD, pentru funcția de director al RATB, invocând experiența sa anterioară, doar prin viu grai" transmite Dan, precizand ca amendamentul propus de USR, care prevedea declanșarea procedurii de selecție independentă și transparentă a noilor administratori, nu a fost votat. 

 

Dan o acuza pe Firea ca a creat o situatie absurda, ca a adoptat o hotare ilegala, afirmand ca aceste actiuni vor "deschide calea unui proces pentru plata unor daune ce vor fi achitate din banii bucureştenilor."


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22