Pe aceeași temă
Edilul subliniază că construirea de blocuri în grădina Palatului Filipescu este una dintre cele mai mari agresiuni asupra patrimoniului din București.
Curtea de Apel București a decis ieri menținerea suspendării lucrărilor la șantierul din Modrogan 1A, respingând contestația în anulare formulată de investitor, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
„Curtea de Apel București a suspendat în 8 iulie 2022 PUZ-ul și autorizația emise de administrația PSD Firea, reținând că:
1) se construiește pe spațiul verde, cu încălcarea legii;
2) este agresată o zonă construită protejată, încălcându-se regulamentul acesteia;
3) este afectată zona de protecție a monumentului istoric (se construiesc blocuri în grădina Palatului Filipescu);
4) PUZ-ul a fost aprobat fără avizul Comisiei Tehnice de Urbanism, cu încălcarea legii.
Construirea de blocuri în grădina Palatului Filipescu este una dintre cele mai mari agresiuni asupra patrimoniului construit din București, în condițiile în care au existat mii de astfel de agresiuni în perioada postdecembristă”, a mai precizat Nicușor Dan.
În 11 iulie 2022, primarul general anunța, într-o conferință de presă, că, prin două decizii definitive ale Curţii de Apel Bucureşti sunt oprite două speculaţii imobiliare consistente, fiind vorba de Modrogan 1A şi de Icoanei 2-8 aprobate de fostul primar Gabriela Firea în ultimele zile de mandat, edilul precizând că sunt „ultimele zvâcniri ale unui mod profund nociv de a face dezvoltare urbană”.
„Modrogan 1A, sediul central al PNL. Este parcelarea Filipescu, dezvoltată acum 110 ani, în jurul acestui palat, cu o formă foarte specială, unică în Bucureşti spune regulamentul de urbanism şi care totul se învârte în jurul acestui palat care este monument istoric şi este elementul central. Avem un palat, avem grădina palatului şi în jur o dezvoltare care respectă această formă construită acum 110 ani. Printr-un PUZ aprobat în 2019, printr-o autorizaţie aprobată în 2020, în 21 septembrie, cu şase zile înainte de alegerile locale, s-au aprobat nici mai mult, nici mai puţin decât blocuri în curtea palatului. Sunt mai multe motive pentru a pune blocuri acolo e o ilegalitate, dar motivul cel mai flagrant este că este spaţiu verde şi există prevedere clară în lege care spune că nu ai voie să schimbi destinaţia unui spaţiu verde”, a afirmat primarul Capitalei anul trecut.
El a prezentat şi reacţia autorităţilor române în acest caz.
„Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a avizat Planul Urbanistic General şi autorizaţia, fără să vadă că acolo este spaţiu verde, cum a făcut-o de alte sute de ori. Direcţia pentru Cultură, care este organismul local al Ministerului Culturii, deşi avizase de două ori şi spusese că acest spaţiu din jurul palatului conservarea lui este obligatorie, a dat aviz şi pentru blocuri acolo. Administraţia Firea a dat autorizaţie de construire cu şase zile înainte de alegerile locale. ISC-ului i-a luat un an ca să verifice deşi era o investiţie consistentă şi importantă. După ce ISC-ul cu greu a verificat şi în decembrie a constatat toate ilegalităţile pe care ulterior le-a constatat şi Curtea de Apel Bucureşti, a venit acest ordin în ianuarie 2022 în care fără nicio explicaţie Inspectoratul de Stat în Construcţii a revocat ordinul inspectoratului local prin care se constatau toate ilegalităţile fără să dea niciun motiv pentru care acest proces verbal de control se revocă, împiedicând astfel prefectul să exercite încă din ianuarie acţiunea în contencios-administrativ care ar fi oprit această speculaţie imobiliară”, a mai transmis Nicuşor Dan.