Pe aceeași temă
„Știm cu toții cu în ultima săptămâna am avut peste 400 de noi îmbolnăviri. Cer administrației PSD - Firea să ia următoarele măsuri:
să testeze periodic persoanele cele mai expuse la infectare – cadre medicale, asistenți sociali, șoferi și controlori STB, taximetriști, funcționari care lucrează direct cu publicul.
Cer să inițieze un parteneriat cu DSP pentru a-i ajuta în anchetele epidemiologice făcute la persoanele infectate pentru contacții acestora.
Cer să pună în vânzare măști la punctele în care se vând bilete STB, pentru persoanele care nu au masca la ei, dar vor să se urce în mijloacele de transport în comun,
cer să mobilizeze Poliția Locală pentru verificarea obligației de a purta mască în spațiile închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun,
cer să asigure tot cu Poliția Locală respectarea interdicției de a folosi locurile de joacă pentru copii,
cer să instituie pentru mai multe tipuri de spații deschise – cum sunt piețele sau zonele din Lipscani - un număr maxim de persoane care pot să între,
cer să mobilizeze Poliția Locală pentru a se verifica numărul de persoane care accesează aceste spații,
cer să instaleze robinete cu apă și săpun la intrarea în piețe și parcuri,
să utileze cu dezinfectant mijloacele de transport în comun și stațiile STB,
cer să dezinfecteze periodic mobilierul urban și să asigure spălarea străzilor,
cer să extindă distribuirea de măști gratuite către bucureștenii cu venituri reduse.
Cer să instituie comunicarea online cu cetățenii în toate instituțiile din subordinea Primăriei", a spus Nicușor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".
De asemenea, Nicușor Dan i-a reproșat actualului primar general al Capitalei, Gabriela Firea, că "nu tratează cu gravitatea cuvenită acest fenomen" și "tensionează continuu relația cu Ministerul Sănătății".
„Toată clasa politică are o responsabilitate și trebuie să dea populației mesaje de încredere în specialiști pentru a limita zvonurile și manipulările. Consider că primarul general nu tratează cu gravitatea cuvenită acest fenomen social, ăsta e un reproș. Al doilea reproș este că nu colaborează, ci tensionează continuu relația cu Ministerul Sănătății în condițiile în care este nevoie de colaborarea autorităților și de colaborarea cetățenilor cu autoritățile".
Primăria Capitalei a acuzat Ministerul Sănătăţii că practică o dublă măsură în ceea ce privește testarea pentru coronavirus. Municipalitatea susține că MS „a interzis” ca bucureştenii să fie testaţi „gratuit” la Arena Naţională și că „încurajează testarea în parcarea unui mall”.
Campania "Testare anticorpi" viza testarea gratuită a 10.500 de bucureşteni, selectaţi în baza unui protocol de eşantionare stabilit în mod ştiinţific, a menţionat municipalitatea.