Nivel de poluare fără precedent in CHINA.Zboruri întârziate la Shanghai

D.g. | 06.12.2013

Pe aceeași temă

Sute de zboruri au avut întârzieri sau au fost anulate, vineri, la Shanghai, după ce metropola chineză a fost învăluită în smog, determinând autoritățile să emită cel mai înalt nivel de avertizare de sănătate, informează Reuters, citata de Agerpres.

Indexul de poluare al celui mai mare oraș din China a variat de la 23 — 31 de ori nivelul maxim recomandat de oficialii internaționali din domeniul sănătății, astfel încât autoritățile din Shanghai au emis vineri după-amiază cel mai înalt nivel de alertă.

Conform noului sistem de avertizare lansat în China în aprilie, autoritățile i-au îndemnat pe locuitori să rămână în casă și au cerut fabricilor să reducă sau să oprească producția.

Majoritatea curselor aeriene cu plecare de la aeroportul internațional Pudong au avut întârzieri, potrivit site-ului aeroportului.

Nivelul periculos de poluare a forțat joi școlile să suspende activitățile în aer liber ale elevilor în cel puțin două orașe din estul țării, iar unele școli din Shanghai au fost nevoite să ia aceeași măsură vineri.

Smogul a fost cauzat de mai mulți factori, între care poluarea industrială și emisiile autoturismelor, blocate în loc de vremea rece, fără vânt, a explicat un profesor de la Universitatea Tongji din Shanghai, Xu Bin.

Până la ora 07:00 GMT, nivelul de particule fine poluante PM 2,5, cele mai periculoase pentru sănătate, a ajuns la 466, 'poluare severă', potrivit site-ului de monitorizare al guvernului local. O măsurătoare similară a consulatului american de la Shanghai a arătat un nivel de 503, care depășește indexul afișat pe pagina sa de internet.

Incidentul survine într-un moment în care țara încearcă să transforme Shanghai într-un centru internațional de afaceri la același nivel cu Londra, New York sau Hong Kong până în anul 2020, comentează agenția de presă citată.

China se confruntă cu producerea frecventă a smogului, care sufocă marile orașe, o consecință a anilor de creștere economică amețitoare care alimentează nemulțumirea publică. Guvernul a anunțat mai multe programe pentru lupta împotriva poluării de-a lungul anilor, însă, aparent, nu a înregistrat prea multe progrese, adaugă Reuters.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22