Noi manevre militare, in centrul Rusiei: O serie de unitati motorizate si antiaeriene, plasate IN ALERTA

T.d. | 20.06.2014

Pe aceeași temă

Rusia a lansat manevre militare in Siberia si in Ural, cu scopul de a face o verificare a capacitatii trupelor, a declarat, vineri, un oficial militar rus, transmite Mediafax.

"O serie de unităţi motorizate şi antiaeriene, cu bazele în Ural şi Siberia de Vest, au fost plasate în alertă", a declarat aghiotanul colonelului Iaroslav Roşciupkin de la Districtului Militar Central, citat de agenţii de presă ruseşti.

El a anunţat că aceste trupe se află în drum către poligoane militare aflate la mai mulţi kilometri distanţă de bazele lor, fără să ofere alte precizări despre localizarea acestora.

"La sosire, militarii vor efectua tiruri", a adăugat el.

Acest anunţ intervine în contextul în care NATO a denunţat o "nouă consolidare" a prezenţei militare ruse la frontiera cu Ucraina şi în urma unei reuniuni a Consiliului rus pentru Securitate, în cadrul căruia Vladimir Putin a discutat despre confruntările armate din estul Ucrainei.
 

Secretarul general al NATO: Cateva mii de militari rusi, masati la granita cu ucraina

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi, la Londra, că cel puțin alte câteva mii de militari ruși se află acum la frontiera de est a Ucrainei. Acțiunea a fost calificată de Rasmussen ca fiind un pas înapoi regretabil, informează agentia Reuters.

“Vedem acum o nouă consolidare a prezenței militare la granița cu Ucraina. Cel puțin alte câteva mii de trupe rusești sunt acum desfășurate”, a declarat Rasmussen în capitala Marii Britanii.

“Consider acest lucru un pas înapoi extrem de regretabil. Se pare că Rusia păstrează deschisă opțiunea de a interveni în continuare în Ucraina”, a mai spus el. “Comunitatea internațională trebuie să răspundă în mod ferm în cazul în care Rusia va interveni în continuare în Ucraina”, a subliniat Anders Fogh Rasmussen, adăugând că “acest lucru implică sancțiuni economice mai ferme împotriva Rusiei, care ar avea un efect negativ asupra economiei acestei țări”'.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22