Pe aceeași temă
Planul a fost dejucat de DIICOT, însă în acest moment este foarte greu de identificat beneficiarul real al acţiunilor Blac Kube pe teritoriul României. Sunt câteva piste spune Daniel Horodniceanu, procurorul-şef al DIICOT, care recunoaşte că şi Sebastian Ghiţă a dat declaraţii în acest dosar, conform Digi24.ro.
„Nu au fost persoane noi puse sub acuzare. Dosarul este în lucru. Suntem în continuare într-o urmărire penală care este nepublică. Avem multe piste la acest moment. Nu vă pot spune dacă sunt identificați beneficiarii reali ai contractului”, a declarat Daniel Horodniceanu.
În acest dosar a fost audiat ca martor şi deputatul Sebastian Ghiţă, a precizat șeful DIICOT.
Daniel Horodniceanu, a declarat joi că adresa de e-mail menţionată de Sebastian Ghiţă nu apare în dosarul Black Cube, transmite Agerpres. "Până în prezent, adresa de e-mail menţionată de dumnealui (Sebastian Ghiţă, n.r.) nu apare în dosarul Black Cube. Implicarea domnului Ghiţă este la nivel de martor până la acest moment", a precizat Horodniceanu la sediul DIICOT.
Întrebat dacă Sebastian Ghiţă a dat declaraţii în acest dosar, care să fie şi consemnate, Horodniceanu a spus: "Din ce ştiu eu, cred că da"
În luna august, procurorii au făcut audieri și în Israel. Doi procurori s-au întors în țară cu probe importante. Ar fi reușit să stea de vorbă și cu reprezentanți ai firmei Black Cube, firma acuzată că și-a trimis doi angajați în România pentru a o spiona pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Pe lista celor doi angajați ai Black Cube se aflau și alte persoane publice din România.
Șefa DNA a declarat însă că tentativa de spionaj la adresa ei nu a reușit.
„Mail-urile mele şi ale familiei nu au fost sparte. Din verificările pe care le-am făcut nici măcar nu s-a încercat acest lucru. Au fost doar telefoane care au fost date în mod repetat şi insistent familiei şi prietenilor apropiaţi. Este o anchetă în derulare la DIICOT. Sper să afle cât mai repede şi cât mai complet adevărul. Cu siguranţă sunt implicate persoane pe care noi le-am investigat sau persoane care susţin persoanele pe care noi le-am investigat”, a declarat șefa DNA.
Potrivit DIICOT, Ron Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Pe David Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus, şi are sucursale atât în Londra, cât și în Paris. Compania oferă servicii juridice și de intelligence.