Pe aceeași temă
În Piața Victoriei din Capitală s-au strâns peste 10.000 de manifestanți care au protestat, duminică seară, împotriva ordonanței care modifică Legile justiției. Protestatarii au fost înconjurați de jandarmi care au montat garduri de protecție.
În piață s-a scandat „Hoții”, „Justiție, nu corupție”, „Demisia”, „PSD, ciuma roșie”. În ciuda comunicatului Jandarmeriei, în care se specifica faptul că manifestația nu este autorizată și că este pregătită să intervină „pentru restabilirea ordinii și liniștii publice”, nu s-au înregistrat incidente în protestatari și forțele de ordine.
„Pentru organizarea acestei manifestații nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare aceasta fiind anunțată pe rețelele de socializare, în mediul online și în mass-media. (...)Vom face toate eforturile astfel încât activitatea firescă a instituțiilor publice, folosirea drumurilor precum și celelalte activități cotidiene sa nu fie afectate sau efectul să fie unul limitat”, se arată în comunicatul transmis de Jandarmerie.
Printre manifestanți au fost prezenți și liderii USR și PLUS. Fostul premier, Dacian Cioloș, președinte PLUS a declarat că trebuie organizate alegeri anticipate pentru a avea un nou guvern legitimat politic.
Liderul USR, Dan Barna a spus că România nu poate să ajungă o anexă a Federației Ruse doar pentru ca Liviu Dragnea să scape de anchetele penale.
Protestul din Piața Victoriei a început la ora 18, așa cum a fost anunțat pe rețelele de socializare, și s-a terminat după ora 21, când protestatarii și-au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au cântat imnul naţional.
Pe una dintre clădiri a fost proiectat mesajul „Asta este ţara noastră, nu este moşia voastră”. După ora 19 poliția a restricționat traficul rutier pe Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Aviatorilor.
În Cluj-Napoca s-au strâns peste 3.000 de manifestanți.
Câteva mii de protestatari au fost prezenți și în centrul Sibiului
La Iaşi, peste o mie de persoane au participat la protestul din centrul oraşului. Manifestanţii au scandat: „Jos Guvernul hoţoman fabricat în Teleorman”, „M-am săturat să fiu furat”, „Nu vrem legi făcute de penali”, „Hoţii”, ”PSD, ciuma roşie”.
Şi la Timişoara au fost mii de oameni în stradă.