Pe aceeași temă
În hotărâre sunt prezente și măsurile anunțate de premierul Florin Cîțu – scutirea de carantină pentru persoanele vaccinate și posibilitatea ca minorii cu vârste între 6 și 12 ani să participe la activități fără test COVID negativ.
Principalele modificări decise joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență:
Introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
Creșterea vârstei până la care copiii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.
Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
Delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.
Hotărârea de Guvern, adoptată în baza deciziei CNSU, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Decizia adoptată joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență
Art.1 - (1) Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:
a)deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
b)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d)deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
(2) Măsura prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.
Art.2 - Se propune ca de la interdicția de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, pentru intervalul orar 20,00-5,00 să se introducă o nouă excepție pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19.
Art.3 - (1) Se propune limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.
Art.4 - Se propune creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.
Art.5 - Se propune ca în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, zonele de servire a preparatelor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice să fie delimitate de restul spațiului, astfel încât accesul în aceste zone să fie permis doar pe baza certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, în baza unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.