Pe aceeași temă
Emil Boc a mai precizat că „măsurile vor fi intra în vigoare imediat după publicarea actului în Monitorul Oficial“, iar întârzierile vor fi compensate prin reduecerea cu 20% a cheltuielilor materiale din instituţiile publice „pe lângă reducerea de 15% avută în vedere iniţial“.
Proiectul de lege ar fi trebuit săfie aplicat pe data de 1 iunie, dar guvernul de abia luni şi-a asumat răspunderea pe el în parlament.
Împotriva acestui poriect, PSD a depus o moţiune de cenzură care va fi votată la începutul săptămânii următoare. Din acest motiv aplicarea măsurilor din proiect va mai întârzia, până la finalizarea tuturor procedurilor.