Pe aceeași temă
"Există tendințe ca această scindare să fie iremediabilă. Pornind de la evenimentele din 10 august, am văzut în acest zile un asalt împotriva unor instituții ale statului, iar prima țintă e Jandarmeria. Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de vină, dar consider că o persoană sau o instituție poate să fie acuzată doar în baza unor probe concludente. Apelul meu la toți miniștri și toți șefii de instituții este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câștige Puterea prin alegeri și încearcă să o dobândească această Putere prin mijloace nedemocratice", a spus Viorica Dăncilă.
”Spre deosebire de opozitie - noi avem respnsabilitatea de a asigura o buna guvernare” - a mai spus premierul.
Premierul Viorica Dăncilă îl critică pe preşedintele Iohannis pentru lipsa avizului CSAT pe rectificarea bugetară, ceea ce a făcut imposibilă adoptarea proiectului în şedinţa de azi a Guvernului.
"Rectificarea este unul dintre cele mai importante proicte ale Guvernului, care ar fi trebuit să fie adoptat în cadrul şedinţei de azi. Din păcate, preşedintele Româniai nu a găsit deschidere sau poate nu a avut timp să convoace CSAT pentru avizarea proiectului de rectificare. În aceste condiţii, Guvernul a luat decizia de a cere preşedintelui României convocarea în regim de urgenţă a CSAT", a declarat Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern de joi, 23 august.