Norica Nicolai: România să nu mai stea sub fustele lui Merkel

Fara Autor | 19.11.2012

Pe aceeași temă

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este momentul ca România să fie o voce în Uniunea Europeană şi să nu mai stea "sub fustele" cancelarului german Angela Merkel, "încercând să facă frumos şi să zâmbească", transmite Mediafax.

"Cred că este momentul ca România să fie o voce, să nu mai stea sub fustele doamnei Merkel sau ale mai ştiu eu cui încercând să facă frumos şi să zâmbească. Dacă nu suntem în această postură, o să avem foarte mult de pierdut", a spus Norica Nicolai.

Europarlamentarul PNL a precizat, referitor la bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020, că nu se va putea lua o decizie care să promoveze varianta de buget exprimată de Van Rompuy şi se va veni probabil cu altă propunere.

"Noi credem că cea mai bună soluţie este cea pe care Parlamentul European o dă - să respectăm şi să menţinem aceeaşi structură de buget, să dăm o şansă şi ţărilor noi membre să-şi aceeseze fondurile. Pentru că a introduce criterii de tipul absorbţia fondurilor comunitare este dincolo de Tratat. Nu există astfel de criterii, legal vorbind, care să-i permită domnului Van Rompuy să împartă ţările în două: cine a absorbit mai bine sau cine a absorbit mai prost. Este o chestiune care e partajabilă ca responsabilitate", a adăugat Norica Nicolai.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22