Norvegia aplica sanctiuni Rusiei

T.d. | 15.08.2014

Pe aceeași temă

Norvegia a anuntat, vineri, aplicarea unor sanctiuni impotriva Moscovei, similare celor adoptate de Uniunea Europeana, o masura care va afecta exporturile sale de peste in Rusia, conform Mediafax.

"Rusia nu şi-a dovedit intenţia de a contribui la un armistiţiu şi la o soluţie în estul Ucrainei, ci, dimpotrivă, contribuie la escaladarea conflictului printr-un sprijin activ pentru rebelii proruşi", a declarat şeful diplomaţiei norvegiene, Boerge Brende, într-un comunicat.

"Situaţia din estul Ucrainei se deteriorează pe zi ce trece. Este important ca, în reacţia sa la acţiunile Rusiei, comunitatea internaţională să fie unită", a adăugat el.

La 30 iulie, Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene dar este asociată prin Spaţiul Economic European, şi-a anunţat intenţia de a se alătura sancţiunilor europene adoptate împotriva Moscovei, dar a precizat că vrea mai întâi să consulte Parlamentul, ceea ce a făcut.

Guvernul de dreapta a primit inclusiv sprijinul opoziţiei de stânga.

În replică la rolul Rusiei în criza ucraineană, UE a adoptat la 29 iulie o nouă serie de sancţiuni împotriva Moscovei, care limitează accesul la pieţele financiare ale UE, interzice vânzarea de armament, tehnologii sensibile în domeniul energiei şi de bunuri care pot fi folosite atât în scop civil, cât şi militar, către Rusia.

Ca represalii, Rusia a decis să suspende majoritatea importurilor agroalimentare din Europa.

Această măsură afectează dur crescătorii norvegieni de somon, pentru care Rusia a fost, în perioada 2011-2013, principala piaţă de export.

Anul trecut, Norvegia a exportat 295.000 de tone de peşte în Rusia, în valoare de 6,5 miliarde de coroane (776 de milioane de euro), somonul şi păstrăvul reprezentând 81 la sută din aceste vânzări.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22