Nou dosar penal pentru Dan Sova, acuzat ca a prejudiciat CET Govora cu un milion de euro

Paul Cristescu | 25.11.2015

DNA a anuntat astazi ca a deschis un nou dosar penal pe numele lui Dan Sova, acesta fiind al treilea dosar in care senatorul este urmarit penal. Procurorii DNA il acuza pe Sova ca a cauzat un prejudiciu de peste un milion de euro CET Govora.

Pe aceeași temă

 

Senatorii din Comisia Juridica au decis ieri, in urma analizei celui de-al doilea dosar penal al lui Dan Sova, ca acesta poate fi retinut si arestat preventiv. Saptamana viitoare, plenul Parlamentului va decide daca aproba cererea DNA de retinere si arestare a senatorului Sova. 

 

DNA anunta ca in noul dosar sunt urmariti penal Dan Sova, senator, la data faptelor reprezentant al Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii", pentru savarsirea a doua infractiuni de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit; Mihai Balan, director general al CET Govora, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu daca a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul; Constantin Lepadat, director economic in cadrul SC CET GOVORA, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu daca a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul.

 

Acuzatiile procurorilor, conform unui comunicat DNA: 
 

In perioada 2006 - 2008, Dan Sova i-a determinat pe Mihai Balan si pe Constantin Lepadat sa incheie doua contracte de asistenta juridica in termenii impusi de el, cu incalcarea atributiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale in vigoare, la acea data, cu privire la achizitiile publice


Concret, la data de 01.03.2006 si 19.03.2008, SC CET Govora a incheiat cu Societatea Civila de Avocati "Sova si Asociatii" doua contracte distincte de asistenta juridica avand ca obiect asistenta juridica/consultare/reprezentare si plata unor onorarii de succes in valoare de 667.409,20 euro si respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost incheiate in conditiile in care SC CET Govora avea contract cadru de asistenta juridica valabil, avand acelasi obiect, incheiat cu aceeasi Societate Civila de Avocati "Sova si Asociatii".
 

Prin aceste activitati. cred procurorii, a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA in valoare in valoare de 667.409,20 euro si 1.822.928,24 lei si creat in mod injust un folos in patrimoniul Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii".

 

Dan Sova era deja urmarit penal in alte doua dosare

 

Procurorii anticoruptie i-au deschis zilele trecut un nou dosar penal, al doilea, senatorului PSD Dan Sova, pentru trafic de influenta. Procurorii anticoruptie sustin ca Dan Sova a primit 100.000 de euro de la un denuntator pentru ca senatorul sa-si traficheze influenta pe care o avea la directorul general al centralei de energie termica CET Govora SA, Mihai Balan, la randul sau cercetat pentru abuz in serviciu in forma continuata.

 

DNA argumenteaza: “trebuie precizat ca la nivelul GET Govora necesitatea achizitionarii serviciului de consultanta juridica nu numai ca nu a fost rezultatul unui proces decizional comun de jos in sus pe linie ierarhica, ci a fost unul ce a apartinut exclusiv directorului general Mihai Balan care a actionat la ordinul si in interesul lui Dan Sova, imprejurari din care rezulta nesocotirea celei mai elementare obligatii de serviciu a unui director general – aceea de a actiona in interesul societatii pe care o conduce”, potrivit referatului. Mai mult, sustin anchetatorii, continutul si clauzele contractului respectiv “au fost efectiv dictate” de senatorul Sova, aceste aspect fiind “la latitudinea exclusiva a acestuia”.

 

Dosarul Turceni-Rovinari

 

Sova este de asemenea cercetat intr-un alt dosar penal instrumentat de DNA, primul deschis pe numele sau. E vorba despre cauza complexurilor energetice Rovinari si Turceni, Sova fiind acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala in forma continuata, spalare de bani si complicitate la abuz in serviciu.

 

Faptele de care este acuzat în acest dosar, conform DNA:

 

1.  În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu știință, în contextul unui litigiu dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) și ICM - SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER și SCA „Șova și Asociații”. De asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia societatea de avocați a obținut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).

 

2.  În perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și ICM - SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistență juridică între CET și SCA „Șova și Asociații”; de asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, obținând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes).

 

3.  În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu știință, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) și ICM - SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER și SCA „Șova și Asociații”. De asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia societatea de avocați a obținut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes)

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22