Noul plan al USL împotriva lui Traian Băsescu: Ponta şi Antonescu vor să grăbească alegerile prezidenţiale

Fara Autor | 23.01.2013

Pe aceeași temă

Ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu a mărturisit, marţi seară, care este noul plan al USL împotriva preşedintelui Traian Băsescu: să grăbească alegerile prezidenţiale astfel încât scrutinul pentru alegerea viitorului şef de stat să aibă loc în luna mai a anului viitor, relateaza Romania Libera.

"Luăm în considerare devansarea alegerilor, au fost discuţii la nivelul USL [...] În momentul în care începem discuţiile pe modificarea Constituţiei se vor constitui grupuri de lucru la nivelul USL şi vor avea loc discuţii pe unificarea celor două tipuri de alegeri: prezidenţiale şi europarlamentare", a explicat Daniel Chiţoiu, invitat în cadrul unei emisiuni difuzate de Realitatea TV.

 

Ponta i-a propus lui Băsescu devansarea alegerilor prezidenţiale. Oprea: Preşedintele nu are o poziţie oficială

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare. Purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea a răspuns că preşedintele nu are o poziţie oficială la propunerea premierului, conform MEDIAFAX.

 

El a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care România s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

"Este o idee, nu e nimic ascuns aici. Preşedintele nu mi-a dat un răspuns, nici nu avea cum aşa, imediat. Examinează ideea", a spus Ponta.

Alegerile prezidenţiale ar trebui organizate la sfârşitul anului 2014.

Preşedintele Traian Băsescu "nu are o poziţie oficială" referitoare la propunerea avansată de premierul Victor Ponta privind devansarea alegerilor prezidenţiale din 2014 în mai-iunie şi cuplarea cu alegerile europarlamentare, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

"Domnul preşedinteTraian Băsescu nu are o poziţie oficială pe această temă", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului.

 

Vasile Blaga: USL se teme ca pierde popularitate si se grabeste sa devanseze alegerile prezidentiale

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, pentru HotNews.ro, ca grabirea alegerilor prezidentiale este o masura a USL generata din teama de pierdere a popularitatii.

„Este o propunere strict politica din partea USL comasarea alegerilor prezidentiale cu cele europarlamentare. USL se teme ca pierde popularitate si se grabeste sa devanseze alegerile prezidentiale. Este evident ca urmatoare perioada va fi una dificila", a declarat el.

"Modul cum Guvernul va gestiona situatia va deschide ochii romanilor, iar USL va pierde considerabil din voturi. Le este frica si de aceea doresc sa organizeze alegerile prezidentiale cat mai beneficiaza de votul politic. Nu stiu de existenta unor astfel de discutii cu presedintele Traian Basescu", a mai spus Blaga.

Daniel Chitoiu a spus marti seara ca USL ia in calcul devansarea alegerilor prezidentiale din decembrie in mai 2014 si comasarea lor cu europarlamentarele. Victor Ponta a confirmat acest scenariu si a adaugat ca a discutat cu presedintele Traian Basescu despre subiect. Cotroceniul a informat ca Traian Basescu nu are o pozitie oficiala pe aceasta tema.

Sursa: HotNews.ro

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22