Numărul de testări zilnice a rămas constant din luna iulie: 14.000, în medie, în sistemul public

Laurentiu Gheorghe | 13.10.2020

România a prelucrat în medie, săptămâna trecută, conform definiției de caz în sistemul public, aproximativ 14.000 de teste zilnice, același nivel înregistrat și în urmă cu trei luni.

Pe aceeași temă

Diferența dintre numărul de teste efectuate astăzi și cele prelucrate în urmă cu trei luni este făcută doar de testele la cerere, realizate contra cost.

Conform cifrelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică și centralizate de graphs.ro, în săptămâna 29 a pandemiei, România atingea un record al numărului de teste realizate conform definiției de caz în sistemul public, conform planului național de testare – 111.036 teste. Testările la cerere urmau să înceapă o săptămână mai târziu.

Astfel, în săptămâna 30, au fost realizate 97.329 de teste prin programul național și 33.548 la cerere, ceea ce consemna un total de 130.877de teste.

Săptămâna trecută (săptămâna 41 a pandemiei), la trei luni distanță, prin programul național erau realizate 98.572 de teste, la același nivel cu ce se întâmpla în iulie. Singura diferență vine din creșterea numărului de teste la cerere – 63.721 la cerere, care a ridicat bilanțul săptămânal la 162.293 de teste.

Între aceste borne, săptămânile 30 și 41, nivelul testărilor prin programul național a rămas constant, între 80-90 de mii de teste în șapte zile și un total de aproximativ 140.000 de teste, dacă adăugăm și pe cele făcute la cerere.

Iar dacă nivelul de testare prin programul național a rămas același în ultimele trei luni, rata de pozitivare s-a dublat: de la 5,09% în săptămâna 29 la 11,94% în săptămâna 41.

În urmă cu 5 zile, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătății să crească numărul de teste efectuate zilnic și a paturilor din secțiile ATI pe fondul creșterii accelerate a numărului de infectări cu coronavirus.

„Creşteţi în continuare capacitatea de testare, creşteţi în continuare numărul de paturi la terapie intensivă şi numărul de paturi pentru cazuri intermediare, pentru cei care doresc să se trateze în spital şi nu vor să se trateze într-un loc în care se izolează la domiciliu sau în altă locaţie. În plus, DSP-urile trebuie monitorizate mai atent. Odată ce se emit deciziile de către DSP-uri privitoare la persoanele care sunt diagnosticate pozitiv, ele trebuie monitorizate, trebuie urmărite. Aici, vă recomand să găsiţi o soluţie – aşa cum am discutat – şi de implicare a medicilor de familie pentru pacienţi, mai ales care au cazuri uşoare, să se asigure o monitorizare a evoluţiei stării de sănătate. Pentru că nu pot numai medicii din spitalele COVID şi suport COVID să asigure monitorizarea stării de sănătate, iar medicii din DSP-uri sunt ocupaţi cu o mulţime de alte lucruri, anchete epidemiologice”, a precizat premierul la începutul ședinței de Guvern din 8 octombrie.

Klaus Iohannis, în urmă cu o săptămână: Dacă ne uităm pe date, numărul de testări creşte de la o săptămână la alta. Am avut câteva mii, pe urmă 10.000, 15.000, 20 – 25.000. Astăzi am avut peste 27.000. Este, însă, o dublă problemă. Nu doar aparatele cu care se testează sunt poate încă insuficiente, asta se rezolvă simplu. Personalul calificat însă nu poate fi achiziţionat sau inventat peste noapte. Pregătirea cadrelor de specialitate durează ani şi ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22