Pe aceeași temă
Dintre cei 30 de cetățeni români din străinătate confirmați ca fiind infectați cu COVID-19, 23 sunt în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda, 1 în Tunisia și 1 Franța.
MAE precizează că, de la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 7 cetățeni români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19: 6 în Italia și 1 în Franța.
În România, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 308, potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, vineri, la ora 13.00.
Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv pentru coronavirus, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).