Pe aceeași temă
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor îi adresează o serie de întrebări șefului Secției de investigare a magistraților, Gheorghe Stan, legate de decizia de retragere a apelului în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, „pentru a nu exista suspiciunea” că acesta, proaspăt numit judecător în cadrul Curții Constituționale, la propunerea PSD - partid „din care au făcut parte și unii inculpați” din acest dosar - „încearcă să se revanșeze față de cei care l-au numit”.
Întrebările adresate de Asociația procurorilor conducerii Secției Speciale:
care au fost considerentele avute în vedere de SIIJ pentru calificarea ca nelegal sau netemeinic a apelului deja declarat de DNA și care este documentul oficial din care reiese că a fost efectuată această analiză?
dacă vreun procuror din cadrul SIIJ a lecturat măcar dosarul, rechizitoriul sau hotărârea instanței, iar în caz afirmativ, care este modalitatea în care a solicitat și a avut acces la aceste documente?
dacă au fost solicitate date sau informații sau dacă au avut loc discuții cu procurorii care au efectuat urmărirea penală în cauză sau cu procurorii care au participat la ședințele de judecată pentru a se stabili necesitatea retragerii apelului?
în cazul în care niciun procuror din cadrul SIIJ nu cunoaște conținutul dosarului, ce argumente au stat la baza retragerii apelului, ce a determinat o astfel de decizie care aruncă o îndoială, poate nejustificată, asupra bunei credințe a procurorilor care au declarat apelul?
„AMASP consideră că aceste clarificări sunt necesare pentru a nu exista suspiciunea, deja vehiculată în spațiul public, că dl Gheorghe Stan, proaspăt numit judecător în cadrul CCR, la propunerea unui partid politic din care au făcut parte și unii inculpați din dosarul în care apelul a fost retras, încearcă să se revanșeze față de cei care l-au numit”, potrivit unui comunicat al asociației.
Asociația precizează că „practica SIIJ de nedeclarare a căilor de atac sau de retragere a acestora, fără nicio motivare, în cauze în care urmărirea penală nu a fost efectuată de această structură creează o stare de îngrijorare și de neîncredere în sistemul judiciar”.