Pe aceeași temă
Delegația are întrevederi programate cu președintele României, ministrul Justiției, conducerea Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, DNA, DIICOT, Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai Parlamentului, asociaţiilor de judecători şi procurori şi unor organizaţii ale societăţii civile, transmite Mediafax.
Avizul Comisiei de la Veneţia a fost solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei printr-o decizie luată pe 28 iunie.
Evaluarea urmează să fie prezentată pe 19 octombrie. Alături de recomandările GRECO, acest aviz are rolul de a identifica cea mai bună soluţie posibilă pentru abordarea problemelor generate de proiectele de amendamente, în conformitate cu standardele europene şi cu angajamentele europene ale României, precizează Consiliul Europei.
Foto, Mediafax - Andreea Alexandru