Pe aceeași temă
Autoritatea Navală Română a precizat că nava, care transporta ciment şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe, este în prezent ancorată şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată. Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili din ce cauze s-a produs explozia. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat că un puitor de mine, cu o grupă de scafandri la bord, a plecat spre Sulina pentru a face verificări în zona navei. De asemenea, un elicopter IAR-330 este pregătit, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, să intervină, în funcţie de solicitări.
UPDATE - Potrivit Autorităţii Navale Române, nava sub pavilion Togo, care transporta ciment, a raportat la ora 6.50 o explozie la compatimentul maşini şi a solicitat abandonul navei. Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina.
Astfel, Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC, a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Politiei de Frontieră pentru salvarea celor 12 membri de echipajului. Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina.
”Nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90 m şi 14 m lăţime este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată. Nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina în data de 12 septembrie şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe. Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment”, a transmis sursa citată.
UPDATE - “Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a fost solicitată să intervină pentru evacuarea şi preluarea echipajului de la bordul navei Seama. La ordinul VTS Sulina şi prin solicitarea MRCC, nava SAR ARES din cadrul ARSVOM, s-a deplasat în direcţia indicată, respectiv 7 mile Est de geamandura de aterizare, pentru salvarea echipajului. La bordul navei tip general cargo- SEAMA, sub pavilion Togo, echipajul format 12 persoane, a necesitat evacuare de la bord. Preluarea echipajului s-a efectuat în intervalul 07:20- 07:30 şi au fost predaţi în siguranţă către echipajul de ambulanţă din Portul Sulina, la ora 08:25”, au precizat reprezentanţii ARSVOM.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că miercuri dimineaţă au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea echipajului unei nave.
“În data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgenţă “MAYDAY”, transmis in CH 16 VHF, de către o nava comercială prin care informează ca a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanşat o operaţiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia. La acţiunea de salvare a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă şi o navă specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toţi membrii de echipaj au fost aduşi în siguranţă in portul Sulina, la bordul navei ARSVOM”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.
De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au declarat pentru News.ro, că este vorba despre o navă general-cargo, pavilion Togo, care se afla în rada Portului Sulina.
Echipajul, format din 12 persoane, a fost preluat şi adus în port, urmând să fie evaluat din punct de vedere medical.