O nouă criză economică? FMI a redus prognoza de creştere economică a Chinei şi a recomandat 'măsuri decisive'

Fara Autor | 29.05.2013

Pe aceeași temă

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus prognoza de creştere economică pentru China şi recomandă măsuri decisive pentru aşezarea economiei pe o direcţie sustenabilă.

 

Creşterea economică a Chinei va fi de 7,75% în acest an şi în 2014, a declarat directorul general adjunct al FMI, David Lipton, într-o conferinţă susţinută la Beijing după evaluarea anuală a economiei chineze, transmite Bloomberg.

În luna aprilie, FMI anticipa că economia Chinei avea să crească în acest an cu 8%, iar anul viitor cu 8,2%.

Lipton a lansat un avertisment cu privire la riscurile legate de creşterea creditării.

 

Premierul Li Keqiang, care a preluat funcţia în luna martie, pregăteşte măsuri care vor deschide mai mult economia către investiţii private şi va modifica sistemul de înregistrare a locuinţelor, care în prezent împiedică urbanizarea.

"În timp ce China are încă mult spaţiu de manevră şi are capacitatea financiară să menţină stabilitatea chiar şi în cazul unor şocuri adverse, marjele de siguranţă se restrâng şi este nevoie de un impuls decisiv spre reformă, pentru a controla vulnerabilităţile şi a aşeza economia pe o direcţie de creştere mai sustenabilă", a declarat Lipton la Beijing.

 

Totodată, oficialul FMI a afirmat că politica monetară şi politica fiscală a Chinei sunt "adecvate" şi nu este recomandată restrângerea creditării.

Lipton a adăugat că yuanul este "moderat subevaluat", reiterând opinia înaintată şi anul trecut de FMI. El a precizat că, în timp, va fi nevoie de aprecierea monedei chineze.

De asemenea, FMI consideră că sunt necesare progrese în privinţa reducerii controlului exercitat asupra dobânzilor şi ratei de schimb valutar.

Anul trecut, China a contestat opinia FMI privind yuanul, apreciind că moneda este "aproape de echilibru sau, cel mult, uşor subevaluată".

Yuanul a crescut în ultimul an cu 3,6% faţă de dolar, la un curs de 6,12 yuani/dolar.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22