O nouă lovitură pentru Firea. Tribunalul suspendă desființarea administrațiilor Primăriei Generale

Redactia | 08.12.2018

Roxana Wring, președintele USR București, a anunțat că Tribunalul București a suspendat executarea Hotărârii de Consiliu General prin care se desființau administrațiile aflate în subordine.

Pe aceeași temă

„Încă o decizie a instanţei confirmă amatorismul deciziilor luate de Gabriela Firea. Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea executării Hotărârii nr. 721/18.10.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Este vorba despre hotărârea prin care urmau să fie desfiinţate mai multe administraţii din Capitală: ALPAB, Administraţia Străzilor, Administraţia Cimitirelor şi Administraţia Fondului Imobiliar. Am spus încă din acea şedinţă faptul că astfel de decizii luate pe genunchi, în loc să rezolve problemele, vor provoca şi mai multe încurcături. Din păcate, am avut dreptate. Gabriela Firea s-a aventurat încă o dată într-un experiment administrativ sortit eşecului”, a scris consilierul municipal USR, într-o postare pe Facebook, transmite Agerpres.

Ea a adăugat că după această decizie a Tribunalului Bucureşti, „se impune” discutarea şi susţinerea proiectului USR Bucureşti privind dizolvarea şi lichidarea companiilor municipale.

„Cred că Primarul Capitalei trebuie să-şi asume răspunderea politică pentru toată această cascadă de încurcături pe care le-a provocat din aroganţă şi din încăpăţânare. Gabriela Firea trebuie să accepte că nu se pricepe la administraţie şi că orice zi pe care o petrece în fruntea Primăriei este un risc pentru bucureşteni. Mai ales după această decizie a Tribunalului Bucureşti, se impune discutarea şi susţinerea proiectului USR Bucureşti privind dizolvarea şi lichidarea companiilor municipale. În acel proiect este un punct care prevede şi reînfiinţarea acestor administraţii pe care Gabriela Firea le-a vrut desfiinţate. Ele trebuie reformate, trebuie curăţate de incompetenţă şi clientelă politică şi trebuie puse să livreze servicii publice de calitate”, a conchis liderul USR Bucureşti.

Conform deciziei Tribunalului Bucureşti, postată pe http://portal.just.ro, se dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 721/18.10.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond. În cadrul procesului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitatea de pârât, iar Vesta Investment SRL pe cea de reclamant.

„Soluţia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, ca neîntemeiate. Admite cererea. Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 721/18.10.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus şi taxă judiciară de timbru. Cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti”, prevede decizia.

Pe 18 octombrie, Consiliul General al Capitalei a aprobat un proiect conform căruia Administraţia Străzilor, ALPAB, Administraţia Cimitirelor şi Administraţia Fondului Imobiliar urmează să fie desfiinţate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Curtea de Apel București a decis luna trecută anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor Municipale înființate de Primăria generală a Capitalei. Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București în anul 2017. Cele 22 de companii au peste 8.000 de angajați și tocmai începuseră să preia funcționarii de la instituții din subordinea primăriei. Bugetele companiilor sunt de sute de milioane de lei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22