Pe aceeași temă
Ursache a dorit să marcheze numirea sa în funcție printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care face referire la neamul Ursăcheștilor, descinși din vremea lui Ștefan cel Mare.
”Neamul Ursăcheștilor, slăvit fie-i numele de țărani simpli, răzăși de pe dealurile Hușilor, cărora Ștefan însuși zice-se că le-a dat 14 prăjini odată și încă 12 altă dată, a ajuns în Guvernul României. Numele mi l-am luat de la mama și de la părinții ei, am sărit peste o generație și tare aș vrea să îl văd pe Tătaia citind acum Monitorul Oficial, ca să vadă că nepoata lui e Secretară de Stat și uite așa a ajuns în guvern numele la care ținea atât de mult, odată cu nepoata care îi asculta vrăjită istoriile luptelor de la Cotul Donului.
E soare astăzi la București. Și îmi petrec prima zi cu noii colegi de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Vin să ascult și să fac.
Vin cu o echipă care ascultă și face.
Vin să vedem ce a fost și ce poate fi făcut mai bine.
Pentru mine există două Românii: una în țară și una în afara României. Ne preocupă mult cea de acasă. Trebuie să ne preocupe la fel de mult și cea din străinătate. Pentru că acolo locuiesc, muncesc și iubesc undeva între 6 și 9 milioane de români. O țară întreagă.
Sunt optimista. Nu are cum să nu iasă lucrurile așa cum am planificat noi.
Bun găsit, așadar, Români de Pretutindeni!”
Potrivit CV-ului publicat pe pagina PLUS, Oana Ursache este lector universitar doctor la Universitatea din Alicante, Granada, dar și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind specialistă în literatură comparată, culturologie, literaturi hispanice, orientale, precolumbiene, arabe, etc.
A coordonat o serie de nouă volume despre corpologia feminină și a publicat numeroase cercetări științifice și este traducătoare de literatura română contemporană.
A organizat în străinătate congrese pe diferite teme, dar și festivaluri, precum: Festivalul Culturii Române și Festivalul Copilăriei România ca teren de joacă, organizat împreună cu Ambasadele României din Spania și din Portugalia și cu sprijinul ICR Madrid.
Atunci când a înființat RO100 Andaluzia, a fost prima femeie care propunea formarea unei comunități locale și prima persoană care propunea o comunitate locală în Spania.
În prezent este membră în cadrul Biroului Național PLUS.