Obama şi Putin, discuţii despre securitatea JO de la Soci

F.m. | 22.01.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au vorbit marţi la telefon despre asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă, relatează AFP, conform Mediafax.

Cei doi lideri au "discutat despre cea mai bună modalitate de a promova interesele comune ale Statelor Unite şi Rusiei, între care asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice de la Soci, pentru care Statele Unite şi-au propus ajutorul", a precizat Executivul american într-un comunicat.

 

În cursul discuţiei telefonice, Obama şi Putin au evocat de asemenea dosarul sirian şi aplicarea acordului interimar în dosarul nuclear iranian, a anunţat Casa Albă.

Evocarea tematicii privind asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice de Obama cu omologul său de la Moscova se înscrie în seria de propuneri făcute de Washington de a ajuta autorităţile ruse să asigure buna desfăşurare a competiţiei sportive, pe fondul unor ameninţări teroriste.

Luni, Pentagonul a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să mobilizeze forţe aeriene şi navale, constând în două nave care vor fi trimise în Marea Neagră în acest scop.

 

Această ofertă a fost deja formulată la 4 ianuarie de secretarul Apărării Chuck Hagel, într-o discuţie la telefon cu omologul său rus Serghei Şoigu.

Moscova nu i-a dat curs până în prezent.

Într-o înregistare video difuzată luni, islamişti din Caucazul rus au ameninţat că vor comite atentate în perioada desfăşurării JO de la Soci (7-23 februarie), relansând temerile, după atentatele sinucigaşe sângeroase din decembrie, la Volgograd, un oraş din sudul Rusiei.

Duminică, câţiva senatori influenţi americani şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Rusia nu ar împşrtş;i suficient informaţii provenind de la serviciile de informaţii despre posibile ameninţări la adresa sportivilor.

Ţn plus, Washingtonul a emis în urmă cu o săptămână o alertă adresată cetăţenilor americani care doresc să fie călătorească la Soci.

Sursa: Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22